Doar trei - patru agenţi economici din Colibiţa au contracte de salubritate încheiate, în timp ce posesorii caselor de vacanţă aleg fie să aducă gunoiul la...
Arhiva
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, duminică 29 iulie, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de...
Şefa Agenţiei de Prestaţii Sociale Bistriţa-Năsăud, Doina Sigmirean (PDL) s-a prezentat, miercuri, la şedinţa Comisiei de Dialog Social cu rochiţă de...
Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Ioan Borş, a declarat pentru publicaţia noastră că a fost ameninţat cu moartea de administratorul unei firme din Salva pe...
Prefectul Ani Bob a condus, miercuri, cu mână de fier, o şedinţă în care numai scântei nu au ieşit. Timp de două ore, ea a stat la mijloc între pescari şi...
Mirosul care se degajă de la staţia de epurare a oraşului administrată de Aquabis este insuportabil în anumite zile, a spus viceprimarul Ioan Peteleu (PNL)...
În weekend, trei comune din Bistriţa-Năsăud vor găzdui o serie de concerte de muzică uşoară şi spectacole folclorice, în cadrul unor evenimente...
Depozitul ecologic de la Tărpiu e mai scump cu patru milioane de lei decât fusese estimat iniţial din cauza faptului că a fost nevoie ca, în groapă, să fie...
Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Roland Venig (PSD), a spus că nu a votat niciodată cu Traian Băsescu deoarece consideră că nu îl reprezintă şi că nu...
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat că este nedemn şi ruşinos pentru un preşedinte...







