Actualitate

Armă de vânătoare confiscată de polițiști. Proprietarul ei este în arest

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care ancheta este desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au ridicat o armă legală cu glonț, cu destinația vânătoare, a cărei țeavă prezenta modificări artizanale pentru a permite montarea unui amortizor (dispozitiv adaptat diminuării zgomotului produs de tragere).

Arma se afla în circuitul ilegal, existând suspiciuni că ar fi fost introdusă ilegal pe teritoriul României și aparținea unui bărbat de 48 de ani din Căianu Mic, aflat în arest preventiv din data de 31 iulie.


Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la data de 30 iulie, la locuința bărbatului din Căianu Mic a fost descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor amortizorul aferent armei.

Reamintim faptul că, la aceeași dată, în urma unor percheziții desfășurate, au fost reținute 7 persoane, printre care și bărbatul de 48 de ani. Tot la percheziții au fost descoperite și ridicate 22 de arme letale, peste 1.000 de cartușe deținute ilegal, precum și sute de componente de armă, iar persoanele implicate sunt bănuite de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor.

Cercetările continuă pentru documentarea activității infracționale a persoanelor implicate, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

VEZI ȘI:

1 comentariu

  • Bravo politia din Bistrița sia făcut treaba în cazul asta asa ar trebui sa va ia ca exemplu și politia din Turda jud Cluj, aici braconajul e la el acasă cunoaștem făptașii dar nimeni nu mișcă un deget ba mai mult era cât pe ce sa fiu amendat de ce am îndrăznit sa sun la apelul de urgenta sa reclam un braconaj în plina desfășurare, sunt personal parte vătămată într-un dosar în care mia fost împușcată o manzuta de toată frumusețea nu sa făcut nimic nici pana azi, sunt profund marcat de atunci și mas bucura sa știu ca se va interzice cu desăvârșire ieșitul cu arma din casa doar de dragul de a mai ucide din distracție fără a respunde în fata nimănui

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS