Actualitate

Elevii Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, fascinaţi de arme şi uniforme militare (FOTO)

Echipe formate din militari de la toate categoriile de forţe, elevi şi studenţi de la instituţiile de învăţământ militar, istorici, veterani de război şi reprezentanţi ai birourilor de informare - recrutare, le-au prezentat, marţi, elevilor de la Colegiul Naţional "Andreui Mureşanu" importanţa Zilei Armatei României şi a carierei militare. Adolescenţii au fost fascinaţi.

În incinta colegiului, au fost amenajate standuri cu echipamente militare specifice, precum şi o expoziţie foto cu activităţi specifice desfăşurate de Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa” în misiuni interne şi internaţionale.

Lt. Iulian Dămăcuş, ofiţerul de relaţii publice de la Batalionul 812 Infanterie Şoimii Carpaţilor Bistriţa, ne-a declarat că scopul acţiunii de marţi a fost acela de a promova imaginea Armatei Române, dar şi de a le prezenta elevilor informaţii despre cariera militară şi modalitatea prin care se poate accede în această profesie.

„Cariera de militar este extraordinar de frumoasă. Trebuie să pui suflet şi să faci lucrurile cu pasiune. Noi împărtăşim valori precum patriotismul şi dragostea de ţară. Şi eu sunt absolvent al Colegiului Militar Mihai Viteazul de la Alba Iulia. Toate colegiile militare sunt cu prestigiu, îşi merită numele, promovabilitatea la bacalaureat este de 100%. E un liceu în care te dezvolţi fizic şi psihic, aşa încât devii alt om la absolvire. Sunt anumite probe psihologice, fizice, cerinţe medicale şi apoi admiterea care se dă. Eu îi încurajez pe cei care doresc să urmeze o carieră militară să pornească pe acest drum. Eu nu regret nimic. Dacă ar fi să o iau de la început, la fel aş face”, a spus lt. Iulian Dămăcuş.

Elevii CN „Andrei Mureşanu” au fost fascinaţi de arme, de uniforme, au ascultat cu interes ce le-au spus militarii, iar unii au spus că sunt decişi să calce pe urmele lor chiar dacă e o meserie grea şi plină de riscuri.

”Ulterior, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a s-au întâlnit cu locţiitorul comandantului Batalionului 812 Infanterie “Bistriţa”, locotenent-colonelul Cornel Tonea, locotenent Andreea Ciurea, din cadrul aceluiaşi batalion, care le-au împărtăşit elevilor ce înseamnă meseria de “ostaş în slujba ţării” şi ce satisfacţii îţi aduce aceasta. Reprezentantul biroului de informare-recrutare, maiorul Nicolae Urzică, le-a prezentat elevilor oferta educaţională, avantajele alegerii carierei militare şi modalităţile în care se poate îmbrăţişa cariera armelor. Totodată, întâlnirea a fost o veritabilă lecţie de istorie, domnul general de brigadă în retragere Ioan Birişiu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Bistrita-Năsăud, a relevat semnificaţia zilei de 25 octombrie, dar le-a şi povestit elevilor prin ce a trecut în timpul celui de-al doilea război mondial. Eleva fruntaş Alexandra Cătinean, elevă a Colegiului Militar “Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, le-a spus participanţilor ce înseamnă să studiezi la un colegiu militar, cu restricţiile specifice sistemului cazon, dar şi cu satisfacţiile aferente”, a precizat lt. Iulian Dămăcuş.

elevi armata 7 elevi armata 6 elevi armata 5 elevi armata 4 elevi Armata 2 elevi armata 1 elevi armata 9 elevi armata 8 1 cnam armata 2 cnam armata 3 cnam armata 4 cnam armata

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS