Ioan Muntean (52 de ani) este un fost deţinut care locuieşte în Centrul Creştin de Reintegrare Socială Onisim. Înainte să ajungă după gratii, a practicat timp de 13 ani boxul de performanţă. În amintirea acelor vremuri frumoase din viaţa lui, şi-a decorat camera cu mănuşi de box şi trofee.
„Am fost de trei ori campion naţional la categoria 81 de kilograme, semigrea. Am aici nişte mănuşi de box, dar nu sunt ale mele, le-am primit după ce m-am lăsat. Le-am afişat aici fiindcă îmi aduc aminte de vremurile mele de glorie”, a spus el.
După ce a renunţat la sport, Ioan Munteanu a lucrat o vreme ca magaziner, iar apoi a avut probleme cu o bancă, fiind condamnat pentru înşelăciune.
„Eu am făcut închisoare pentru înşelăciune. Am avut treabă cu banca. Am fost condamnat la opt ani de închisoare şi am făcut cinci ani şi două luni. În timpul detenţiei, am ieşit la muncă, am făcut şi cursuri de calificare. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, mai ales că nu am avut pe nimeni. Abia după un an m-am hotărât să-i scriu surorii mele o scrisoare. Mi-a fost ruşine să-i scriu. A venit atunci şi m-a ajutat. Meseria mea de bază este strungar, dar făcând sport nu mergeam la muncă. Aşa era pe vremea lui Ceauşescu. Dacă făceai sport, mergeai numai după salariu. Nu trebuia să munceşti. După ce m-am lăsat de sport, nu m-am putut angaja ca strungar fiindcă nu ştiam meserie. Degeaba aveam diplomă. Am lucrat ca magaziner până la Revoluţie. Apoi am lucrat puţin ca morar şi ulterior am devenit şomer. Am venit în Bistriţa la insistenţele unui văr şi au început problemele pentru amândoi. Am deschis împreună o firmă şi am ajuns după gratii pentru fals şi uz de fals”, a spus Ioan Muntean.
El spune că regretă ce s-a întâmplat şi că a ajuns în închisoare. „E păcat să iroseşti nişte ani din viaţă pentru o prostie”, spune el acum.
La Centrul Onisim se simte ca în sânul lui Avram. „Să ştiţi că am avut foarte mare noroc cu oamenii aceştia fiindcă, dacă nu erau ei, când ieşeam, nu aveam pe nimeni. Du-te, dar unde te duci? Răbdam o săptămână, dar burta cere de mâncare şi trebuia să fac ceva, Doamne fereşte! Dar aşa, am venit aici, m-au sprijinit, am şi lucrat după ce m-am liberat, la blocuri, la construcţii, iar apoi m-am îmbolnăvit şi m-am pensionat de boală”, a spus el.
Locuieşte în Centrul Onisim de patru ani. Cu sprijinul personalului din Centru a obţinut pensie şi are bani cu care să-şi cumpere singur medicamentele pentru boala de care suferă, el fiind operat la plămâni.
Anul trecut, 30 de persoane au primit asistenţă din partea Centrului Onisim dintre care 13 din Penitenciarul Bistriţa, 13 persoane fără adăpost şi câte un fost deţinut din Penitenciarele Ploieşti, Brăila, Gherla şi Bucureşti-Jilava. Cu toţii au primit cazare şi masă. Cei mai mulţi au rămas fără familie sau provin din centre de plasament.
Cristiana Sabău
asa si……………!!! care e finalul ala fericit?[ca tot dupa ,,…,, e si aici la Onisim] sau ce sa invatam de aici ? sau ce altceva ??