Actualitate

Arme confiscate de polițiști în urma unei percheziții. Este vizat un austriac

(FOTO-VIDEO) Trei arme letale, despre care există suspiciuni că ar fi fost introduse ilegal în țară, au descoperite și ridicate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma unei percheziții, informează Inspectoratul de Poliție Județean:

”La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat o percheziție la locuința unei femei, din Zagra. 

Activitatea a fost efectuată într-un dosar în care polițiștii și procurorii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că un cetățean austriac, în vârstă de 71 de ani, concubin al unei femei, de 61 de ani, din Zagra, ar fi introdus ilegal în România, anterior anului 2020, mai multe arme și muniții.

Cei doi nu sunt autorizați să dețină, să poarte sau să folosească arme letale pe teritoriul României.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 arme letale cu glonț, cu destinația vânătoare, și 88 de cartușe pentru arme letale, de diverse calibre.

În urma verificărilor efectuate cu privire la armele ridicate, polițiștii au constatat faptul că una dintre armele descoperite figureză ca fiind bun căutat pentru confiscare, de către autoritățile din Germania.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea documentării întregii activități infracționale, stabilirii trasabilității celor trei arme letale și tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate”.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS