Cultură

Artă islamică din Orientul Apropiat – expoziție la Muzeul Bistrița

Muzeul Bistrița va găzdui o expoziție dedicată artei islamice din Orientul Apropiat, un univers fascinant de forme, culori și simboluri, o călătorie prin frumusețe, spiritualitate și tradiție.

Vernisajul expoziției din colecția privată Florin Coșoiu este programat miercuri 5 februarie, la ora 13.00.

Expoziția explorează diferite aspecte ale artei islamice, de la miniaturi, textile, ceramică și obiecte de artizanat. Fiecare piesă reflectă măiestria meșteșugarilor și diversitatea influențelor culturale care au contribuit la dezvoltarea acestei arte, din Andaluzia până în Asia Centrală.

”Prin operele expuse, descoperim o tradiție artistică veche de secole, care îmbină estetica și spiritualitatea, oferind o perspectivă unică asupra culturii islamice. Arta islamică nu este doar un mijloc de expresie vizuală, ci și o reflecție a credinței și identității. Lipsa reprezentărilor figurative în multe dintre lucrările sale a condus la dezvoltarea unor stiluri decorative complexe, cum ar fi arabescurile florale, caligrafia rafinată și modelele geometrice sofisticate. Aceste elemente nu doar încântă privitorul, ci și transmit un sentiment de armonie și infinit. Vă așteptăm așadar să descoperiți aceste opere extraordinare și să vă lăsați purtați de frumusețea și simbolismul lor atemporal”, este invitația Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.