Actualitate

AS-TV, la 13 ani, cea mai bună televiziune locală din Bistriţa-Năsăud!

AS-TV este postul local de televiziune care, sub sigla ARD-SAT BISTRIŢA, a fost prima televiziune care a intrat în casele bistriţenilor, în 11 aprilie 1999, ca post local privat de televiziune, aparţinând SC ARD-SAT SA.

La cei 13 ani de existenţă, AS-TV a reuşit să se extindă şi să fie recepţionat, prin aproape toţi operatorii de televiziune prin cablu din judeţ, acoperind aproape tot judeţul.

AS-TV emite zilnic între 10 ore lunea şi 9 ore de marţi până duminică, programe- producţie proprie, între orele 12-23, având şi acord de retransmisie în timp real a programului postului de televiziune NEPTUN TV Constanţa, când nu difuzăm programe proprii.

Acţionariatul SC ARD-SAT SA este format în totalitate din persoane fizice cu domiciliul în judeţul Bistriţa-Năsăud, iar conducerea societăţii este asigurată de preşedinte C.A.ing. Mihai Rotaru, acţionarul majoritar al societăţii şi un comitet director format din: director general – Cristian Berari, director tehnic- Dinu Neagoş şi director de programe – Lia Sas.

Echipa editorială a Jurnalului, cea mai importantă emisiune informativă, este alcătuită din patru reporteri: Alin Cordoş, Mihaela Lungu, Daniela Rebrean, coordonaţi de editorul şef Anca Deac.

Emisiunile noastre sunt în special concepute pentru a fi vizionate de un public diversificat, cele care s-au consacrat de-a lungul timpului fiind în special cele cu specific social, cu telefoane în direct, cele folclorice aniversare, de sănătate şi turistice dar şi mai nou venitele în grilă cu specific pescăresc, economice, psihologice şi de fitness.

La AS-TV cel mai important factor îl constituie specializarea angajaţilor, motiv pentru care am reuşit să deţinem peste 52% din preferinţele telespectatorilor din judeţ, cu 25.000 de telespectatori unici, săptămânal, conform ultimului sondaj de opinie, realizat în octombrie 2011 de compania elveţiană GOLDBACH,  la comanda unui număr de 22 de televiziuni locale din România. Mai mult, conform unui sondaj de opinie, realizat la comanda PD-L, ne-am clasat confortabil pe locul I, cu peste 42% din preferinţele telespectatorilor, faţă de al doilea clasat care a obţinut, conform aceluiaşi sondaj, un procent de doar 9% din preferinţele telespectatorilor. Angajaţii şi colaboratorii AS-TV au, în proporţie de peste 90%, studii superioare, masterate, cursuri de specializare în televiziune şi chiar doctorate.

AS-TV şi-a trecut la capitolul realizări, în 2008, finalizarea investiţiei privind imobilul proprietate privată, situat în Centrul Istoric al municipiului Bistriţa, pe str. Nicolae Titulescu, nr. 19, care reuneşte toată activitatea editorială, transmisia dintr-un modern studio şi activităţile manageriale.

La capitolul publicitate, în mod surprinzător, după apariţia altor posturi de televiziune locală, AS-TV a reuşit să atragă clienţi, care, din proprie iniţiativă au ales serviciile postului nostru de televiziune, după compararea calităţii programelor noastre cu ale celorlalte televiziuni locale.

Sloganul postului AS-TV “ Asta-i televiziunea ta! “ este din 2008 un brand, marcă înregistrată la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) şi este considerat de noi o obligaţie, care ne onorează şi anume aceea de a aduce în atenţia publicului din judeţ evenimentele locale, ce se situează pe primul loc în preferinţele oricărui public de televiziune, deci şi ale celui din judeţul nostru.

O altă realizare importantă este cea a finalizării site-ului propriu, prin care pe internet, în toată lumea pot fi vizionate, oricând, programele postului nostru de televiziune, accesând www.as-tv.ro 

Director general, Cristian Berari 

4 comentarii

  • daca publicati si dovada celor 52% din preferintele telespectatorilor va credem ca sunteti cei mai buni .pina atunci nu prea sunteti credibili ( mai ales dupa zvonul din oras cum ca ati fi falimentari sau cel putin 9in insolventa ca firma – auzita asta de la unii colaboratori distinsi ai AS TV ) evident e doar un zvon si deocamdata il tratam ca atare adica nu ne stresam f tare ca raminem fara „cea mai buna televiziune” din oras.

  • Cea mai buna televiziune locala?
    Cine crede asa ceva!
    Se emite mult…dar calitatea lasa de dorit.
    Atata spatiu de emisie trebuie acoperit cu ceva, fara indoiala…

  • La multi ani !…nu pot sa spun daca este cea mai buna sa cea mai slaba…urmaresc posturile locale extrem de rar …iar cind urmaresc constat ca parca nu au trecut deloc cei 13 ani peste astv…sint eceleasi emisiuni penibile facute de oameni care nu au nici o treaba cu televiziunea…decorul este jalnic…transmisia este de proasta calitate….foarte mult amatorism…nu te poti prezenta asa si sa spui ca esti cea mai buna televiziune..

  • Cand aud pe cineva ca vorbeste despre audiente de 40-50% ma pufneste rasul .Asa ceva nu poate sa spuna decat un semidoct care habar nu are ca in masurarea audientelor tv se lucreaza cu doua instrumente ,respectiv share si rating .Pentru masurare se folosesc peopelmetre instalate in spatele aparatelor tv detinute de membrii esantionului reprezentativ , stabilit de ARMA (Asociatia Romana de Masurarea Audientelor ). In Romania sunt masurate frecvent doar televiziunile mari si intra in must carry doar cele care reusesc sa treaca de …0,5 puncte de rating .Ceea ce vorbeste Berar sunt enormitati , dar nu ma mira ca el asa vb si in emisiuni.Sunt un consumator de televiziuni locale , un cunoscator in materie ,exista in Bistrita o televiziune care arata a televiziune , precum si realizatori profesionisti dar nu le dau numele pentru a nu fi acuzat de subiectivism .As TV e ce vreti voi , dar nu televiziune !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS