„Dacă aşa arată accesul în zona unui complex comercial, atunci Bistriţa e foarte departe de ceea ce se numeşte civilizaţie şi la ani lumină de felul în care se prezintă oraşele europene! Degeaba ne tot lăudăm cu Bistriţa europeană. E o vorbă aruncată în vânt, fără nicio valoare”, ne-au semnalat unii cititori ai ziarului nostru care ne-au rugat să fotografiem parcarea din faţa Complexului comercial de pe Calea Moldovei, cunoscut sub numele de Cibella.
„Pur şi simplu, sunt nişte gropi imense, pline ochi cu apă. Nici nu ştii pe unde să le ocoleşti ca să nu dai în altele şi mai mari. mi se parea bsolut inadmisibil să vedem aşa ceva în anul 2013. Proprietarii complexului chiar îşi bat joc de clienţi? Primăria Bistriţa nu are nimic de zis? E ruşinos ce se întâmplă. Înţelegem că nu sunt bani de turnat asfalt, dar nu se poate găsi măcar o maşină cu piatră pentru ca să fie umplute gropile alea şi să nu-şi mai rupă oamenii maşinile?”, ne-a întrebat un cititor Timp Online.
Luni dimineaţa, am putut constata cu ochii noştri cum arată parcarea din faţa Cibella, un complex parcă desprins din altă lume. În ciuda perioadelor în care a dat tonul comerţului în oraş, întreg judeţul aprovizionându-se cu marfă de aici, nu a fost modernizat deloc. Firma Topaz Grup, al cărei nume apare încă pe firmament, a intrat în faliment, iar complexul a fost cumpărat, la licitaţie de Polimed Com SRL, firma omului de afaceri Ioan Tămăşoi, specializată în fabricarea ambalajelor de polietilenă şi polipropilenă.
Am vrut să stăm de vorbă cu un responsabil de complex, dar nu am găsit-o decât pe doamna Maria Orban, casieriţă. „Domnul Fiscutean se ocupă de complex, dar nu este momentan. Patronul nostru este domnul Tămăşoi de la Polimed. Numai din luna aprilie a.c., a cumpărat complexul. Patronatul ştie că sunt probleme la parcare.Voiau să se ocupe de drum, dar am înţeles că sunt ceva probleme cu canalizarea şi nu se pot apuca până nu se rezolvă. Şi firmele care sunt aici în chirie, circa o sută, care au standuri, ne-au semnalat problema. Le-am spus să facă memoriu şi eu îl trimit. Ce pot să fac? Sunt o simplă angajată care tai chitanţe. Mie îmi spun toţi nemulţumirile. Le-am spus, chiar a fost domnul Tămăşoi şi i-a arătat domnul Fiscutean cum stau lucrurile. Sunt conştienţi că trebuie reparat. Au zis că aduc o lamă să niveleze şi după aceea să astupe cu nişte piatră. La primăvară vor şi asfalta”, a spus femeia.
Fiecare firmă care deţine standuri în Complexul comercial Cibella plăteşte 14 euro/mp chirie, iar ceea ce primeşte, în schimb, e aproape o lipsă totală de clienţi. În afară de faptul că oamenii nu mai găsesc marfă ieftină în complex, fug de el din cauza gropilor imense din parcare şi a modului oarecum primitiv în care e expusă marfa şi vândută, ca la piaţă.
Cristiana Sabău
Asa e de mai bine de 4 ani. Carmuitorii Bistritei nu au timp de Cibela, ei sunt la cumparaturi in Madrid, la Londra, in Elvetia…
Bah Tanase, ai vrea sa asfalteze Primaria curtea unui privat?
Nu, dar as vrea ca o institutie sa ii mai traga de urechi pe acesti „afaceristi” care isi bat joc de imaginea Bistritei. Aproape in aceeasi situatie se afla si Complexul Decebal. Tot o afacere privata care strica imaginea orasului deoarece arata jalnic de 30 de ani si mai sunt infinite magazine de bloc care strica estetica orasului. Da! As vrea mai multa implicare din partea carmuitorilor!
Unde pune Fiscutean mana este dezastru-mentalitate de vechi comunist ajus repede si pe gratis capitalist.
usleeeeuuuu.. dreptate pana la capat :))))))))))))))
adevarul e ca ne si place, altfel n-ar exista nici firme care sa inchirieze standurile din cibela si nici cumparatori care sa se aprovizioneze de la acestia…
14 euro/mp in 2013, la Bistrita. Trebuie sa ai probleme serioase cu capul pentru a plati suma asta. In centru se gasesc chirii de 4-6 euro/mp. Oameni buni, treziti-va. Asta este pret de Pipera, nu de Calea Moldovei din Bistrita.
asa este dl. Munthiu , dar stiti ca la noi circula o vorba ca : nu e prost ala care cere ci……cine da !!
1)Propriearul care inchiriaza spatiile ar trebui sa faca imbunatatirile necesare unei bune desfasurari a activitatii platitorilor de chirii.2)Primaria care incaseaza impozite pe cladirea si terenul aferent si-ar putea aduce aportul cu cateva procente din costul lucrarilor de reparatie.Cei care au afaceri acolo de ce nu fac SESIZARE proprietarului si cerere la Primarie ,doar platesc impozite si chirii de ani de zile ????sunt invizibile sau sunt nesemnificative aceste contributii pentru primarie???
Imi place ca chiriasii au masini bengoase: audi, bmw-uri, etc. deci evaziunea e in floare……
Vina primariei este aprobarea modului in care s-a construit in zona, accesul chinuit si periculos spre Cibella din artera principala.
Nasol frate! Da’ totusi, care e treaba primariei cand vine vorba de gropile din parcarea unui complex comercial privat (fara vedere la strada publica??? Aaa daca asta ar fi singurul lacas de unde amaratul consumator bistritean se poate aproviziona , hai sa zicem. Dar asa… Ar fi de nepermis sa se foloseasca ban public pentru aceasta situatie !
Te doare mintea să vezi aşa ceva!
Dar, din moment ce se preferă aprovizionarea din acel loc, înseamnă că oamenilor le place a străbate cu răbdare drumul până în hala paradis. Dacă nu le-ar plăcea, pun pariu că, în cel mai scurt timp, drumul acela ar fi cel mai de treabă din Bistriţa europeană.
Nimeni nu-i obligat sa intre in curtea respectiva daca sunt gropi. Dar demesul jurnalistica este interesant. Eu as analiza toate proprietatile private din oras sub aspectul respectiv. Ar fi subiecte pe ani de zile .