Actualitate Economie

Aşa vrea Primăria Bistriţa să împartă banii de la buget

Conform proiectului de buget al municipiului Bistriţa pe 2013, pentru evenimentele organizate în acest an Centrul Cultural Municipal va primi 1.750.000 de lei, 5,6 milioane vor fi folosiţi la reparaţii de străzi şi reabilitarea unor alei şi parcări, cu 1.000.000 de lei vor fi realizate două fântâni arteziene. Sunt prevăzuţi bani şi pentru studii, expertize şi strategii.

Centrul Cultural Municipal va primi 1.750.000 lei pentru manifestările din acest an. Printre cele mai costisitoare evenimente se numără Zilele Municipiului Bistriţa şi 450 de ani de la sfinţirea Bisericii Evanghelice (23-25 august) – 240.000 lei, Concerte de muzică cultă în colaborare cu Societatea de concerte – 180.000 lei, Stagiunea de muzică cultă – 125.000 lei, Festivalul de folclor ”Nunta Zamfirei” – 80.000 lei, expoziţii şi ateliere permanente la ”Casa cu lei” – 75.000 lei, Serbările Bistriţei medievale – 65.000 lei, concert de Anul Nou pe pietonal – 50.000 lei, Festivalul-concurs ”Pană de păun” – 40.000 lei, Festivalul naţional de teatru ”Liviu Rebreanu” – 40.000 lei, Ziua persoanelor vârstnice – 35.000 lei, Reuniunea corală internaţionala ”Bartolomeu Anania” ediţia a IV-a – 30.000 lei, Maialul bistriţean maghiar – 30.000 lei, Festivalul etniilor ”Pfingstfest” – 30.000 lei, Festivalul tradiţiilor ţigăneşti – 30.000 lei, Festivalul internaţional al fanfarelor ”Mihail Warga” ediţia a VIII-a – 30.000 lei, Festivalul Bistriţa Folk – 30.000 lei, Spectacol de gală ”Cununa de pe Someş la 45 de ani” – 30.000 lei, ”Rădăcinile eternităţii” (manifestare dedicată sărbătorilor de iarnă) – 30.000 lei, concerte de muzică cultă în biserică – 30.000 lei.

Alţi 55.000 de lei vor fi alocaţi Centrului Cultural Municipal pentru diverse dotări ale cortului din Piaţa Centrală şi Casei de Cultură din Sigmir.


Bugetul general al Centrului Cultural Municipal este de 3.247.000 lei, bugetul Poliţiei Locale –  3.837.000 lei, al Direcţiei Patrimoniu – 3.944.000 lei, bugetul Direcţiei de Administrare a Pieţelor – 1.721.000, bugetul Directiei Municipale de Servicii Sociale – 326.000 lei, al Direcţiei de Servicii Publice – 190.000 lei, al unităţilor din învăţîmântul preuniversitar de stat – 3.844.000 lei;

HCM Bistriţa va beneficia de 300.000 de lei pentru returul campionatului de handbal 2012/2013, iar Asociaţia ”Gheorghe Mureşan” de 60.000 de lei pentru atragerea copiilor din învăţământul primar spre practicarea baschetului.

Direcţia Comunicare – Serviciul Educaţie, Turism va organiza în acest an o serie de acţiuni precum Crosul ”Gabriela Szabo”- 30.000 lei, Olimpiade şcolare – 10.000 lei, Ziua internaţională a muncii, 1 mai – 10.000 lei, Ziua Tineretului 2 mai – 25.000 lei, ”S’love” concurs de creaţie  pentru elevi – 5.000 lei, Ziua Copilului – 10.000 lei, Festivalul Nosa – 25.000 lei, Festivalul de teatru pentru liceeni – 10.000 lei, traininguri şi campanii de informare – 15.000 lei, Târg de promovare turistică – 15.000 lei, va acorda burse Nosa – 45.000 lei, abonamente sportive pentru elevi cu rezultate deosebite – 250.000 lei.

Şcolile şi liceele din Bistriţa primesc şi ele sume cuprinse între 500 şi 20.000 de lei pentru activităţi extracurriculare: concursuri, zilele şcolii, activităţi educative şi de promovare a tradiţiilor, etc.

În buget, la capitolul investiţii, sunt prinse execuţia unor fântâni arteziene (în sensul giratoriu de pe str. Panait Cerna – 760.000 lei şi din zona Ştefan cel Mare – 245.000 lei), lucrări de restaurare a Bisericii Evanghelice – peste 2.000.000 lei, dar şi expertize tehnice, audituri, strategii, cercetări şi studii pentru o serie de obiective precum: Complexul Wonderland (zona de agrement acvatică Aqualand, pârtie de schi şi utilităţi aferente) – peste 500.000 lei, parcare supraterană în zona Decebal, restaurarea Ansamblului Sugălete, fortificaţia burgului medieval (după aprobarea cercetării arheologice se va realiza un proiect de punere în valoare a centrului istoric respectiv marcarea zidurilor cetăţii cu unele obiective individuale si iluminat arhitectural), amenajarea unui punct de Belvedere asupra oraşului, iluminatul artistic al Turnului Saşilor, punerea în valoare a Cetăţii Bistriţa, Parc energetic în Parcul Industrial, etc.

Vor fi pregătite documentaţii pentru depunerea unor proiecte finanţate cu bani europeni legate de consolidarea si modernizarea corpului A  a Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, reabilitarea şi modernizarea Liceului Teoretic Sanitar, Colegiului Tehnic ”Grigore Moisil”, Grădiniţei cu program prelungit ”Căsuţa cu poveşti”, Grădiniţelor cu program prelungit nr. 3 şi nr. 12.

Vor fi elaborate totodată strategia pentru dezvoltarea Zonei metropolitane Bistriţa, în vederea obţinerii de fonduri europene în perioada 2014-2020, şi studiul de soluţie ”Free Cycle” pentru realizarea unui proiect-pilot pe locaţia Parcului Municipal prin care să se achiziţioneze biciclete şi să fie puse la dispoziţia cetăţenilor şi turiştilor.

Sunt prevăzuţi bani la buget pentru prima etapă de amenajare a pistelor pentru biciclete, pentru reabilitarea străzilor B-dul Decebal – str. Andrei Mureşanu – str. Năsăudului, studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui pasaj pietonal B-dul Independenţei – Iosif Vulcan, studiu de trafic şi mobilitate pentru o linie de tramvai Viişoara – centrul istoric – Unirea, faze de proiectare pentru un centru intermodal de transport public str. gării – str. Rodnei.

945.000 lei vor fi repartizaţi pentru reparaţii la şcoli şi licee, iar SVSU va primi 634.000 lei.

DSP va avea la dispoziţie 6.712.120 lei pentru repararea străzilor, reabilitarea unor alei şi parcări, realizarea unor parcări noi şi a unor marcaje rutiere, întreţinerea străzilor pietruite, amenajarea unor staţii de autobuz în Viişoara şi pe str. Simion Bărnuţiu, etc.

Bugetul Regiei publice locale ”Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa” R.A. cuprinde venituri totale de 1.997.866 lei şi cheltuieli de 1.695.603 lei (activităţi silvice, vânătoare, pajişti).

La bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului, veniturile totale sunt de 162.109.000 lei, iar cheltuielile de 164.097.000 lei, deficit prognozat: 1.998.000 lei.

Proiectul de buget va fi dezbătut public marţi 26 martie, începând cu ora 16.00, în sala mare de şedinţe a Primăriei, şi aprobat de Consiliul Local în şedinţa de joi 28 martie, ora 14.00.

2 comentarii

  • si Gloria ??? unde sint banii promisi ptr. Gloria.?? sau sint ,,mascati,, ! dac intelegeti ce vreau sa spun /
    si inca ceva , la investitii a bagat fintini arteziene . da intreb .ce profit aduc ele intr-un an [in afara de faptul ca spala gratis o categorie de persoane ] ??
    aaaa si sa nu uit , acest deficit cine il acopera ??? si de unde ?
    grele intrebari ptr, Primar . nici nu trebuie sa raspunda , ca stiu respunsurile. o zi buna va doresc !!

  • sa nu mi-o luati in nume de rau dar eu nu am incerdere in omul asta [primarul] nici 1% , si nici in Pres. CJ. sint socialisti si nu fac nimic , nimic. l-ati auzit pe Crin aseara ce-a spus despre Usl si despre guvernarea asta a Usl-ului. nu ca asi avea incredere in el , dar macar spune [daca nu face nimic] . intelegeti??toti banii Romaniei se vor duce spre ajutoare spre pomeni . iar astora care cotizam si am vrea si noi ceva …………..nu este de unde . asta e socialul. asta ati vrut ….asta o sa aveti, cu virf si indesat .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS