Politică

Aşteptările primarului de la miniştrii din Bistriţa: Nu lapte şi miere. Să mă înveţe să pescuiesc!

Primarul Ovidiu Creţu nu se aşteaptă ca de la nivelul Guvernului, odată cu numirile miniştrilor Doina Pană (ape, păduri şi piscicultură) şi Gabriela Szabo (tineret şi sport), ”să vină spre Bistriţa lapte şi miere”, ci să fie clarificată legislaţia în domeniile respective, altfel ”degeaba vine cineva să aducă la Bistriţa două milioane de euro pentru un stadion sau împăduriri”.

”Să faci parte dintr-un Guvern al României este o cinste şi o onoare deosebită pentru oricine. Faptul că doi concitadini de-ai noştri, Doina Pană şi Gabriela Szabo, sunt miniştri este o onoare pentru ele, iar pentru noi o mândrie. De la nivelul acela eu nu aştept să vină spre Bistriţa lapte şi miere, eu aştept ca sectoarele respective să fie reglementate astfel încât să ne desfăşurăm activitatea în mod corespunzător. Dacă legislaţia în domeniu va fi clarificată, dacă finanţările în aceste domenii vor fi reglementate atunci vom avea o viaţă corespunzătoare. Degeaba vine cineva să aducă la Bistriţa două milioane de euro pentru un stadion, împăduriri sau altceva. O să-i mulţumim, sigur, e foarte bine că vine, dar, ca în acel proverb chinezesc, eu aştept să mă înveţe cineva să pescuiesc. Chinezii au un proverb: dacă i-ai oferit cuiva un peşte l-ai hrănit o seară, dacă l-ai învăţat să pescuiască l-ai hrănit toată viaţa”, a declarat Creţu.

El a adăugat că aşteaptă de la miniştri ”reglementări clare” şi ”să-şi pună amprenta personalităţii pe sectoarele respective”, ”să clarifice lucrurile care sunt în interior pentru că sunt multe probleme”: ”Vă dau exemplu de aici de la noi faptul că n-am reuşit să obţinem avizul de legalitate pentru bugetul Regiei Ocolului Silvic de la doamna secretar şi l-am obţinut de la Prefectură, pentru că legile nu sunt clare, se bat cap în cap. Intrarea pe o linie corectă ne uşurează viaţa tuturor”.

În noiembrie 2012, primarul Ovidiu Creţu a demisionat din funcţiile de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD şi de vicepreşedinte al filialei judeţene. Edilul a invocat atunci faptul că favoritul său pentru Colegiul 1 Camera Deputaţilor, Constantin Rus, nu a trecut de filtrul organizaţiei PSD Bistriţa-Năsăud, care a preferat-o pe Doina Pană. El a anunţat atunci că nu o susţine, Doina Pană câştigând ulterior primul ei mandat de parlamentar.

5 comentarii

  • Si cand te gandesti domnule, la ,,batalia” Pana – Cretu de dinainte de trecutele parlamantare….Atunci iti dai seama ca nici un cuvintel, nu e intamplator in vorbirea primarului, la adresa ministresei Pana. Mai lipsea clipa de sinceritate cand domnul primar ar fi spus ,,Doino,EU ar fi trebuit sa stau pe scaunul tau actual”!. Dar mai sti, poate ca o spune dar nu public, ci la telefon sau in fata oglinzii de acasa.

  • Slagarul zilei( sau serii ) … pentru Dom’ primar !
    Cu condiţia sa n-audă prea tare …. doamna ministru Doina Pană :
    ASEARĂ TRECUI PRIN CODRU
    ŞI-AM PIERDUT PANA ŞI CLOPU’
    CODRULE SĂ N-AI MÂNIE
    CA- M CÂNTAT DOINA-N PUSTIE
    ŞI-AM RĂMAS ….FĂRĂ ŞEFIE….
    Refren :
    La la la la …şi alte vorbe de prisos !

  • Intr-adevar, e o mandrie pentru Bistrita sa dea doi ministrii intr-un guvrn, dar in acelasi timp e o rusine sa aiba un asemenea primar. La alegerile parlamentare din 2012 Cretu a fost cel mai inversunat oponent in privinta candidaturii Doinei Pana, iar acum se mandreste ca aceasta a ajuns ministru. Cand a fost Cretu sincer? Un individ care linge unde scuipa nu este credibil.

    • chiar primaru asta ii o rusine zice el ca e normal ca un stadion sa poarte numele unui cetatean de onoare inchis pentru hotii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS