Economie

Atenţie la promoţiile din magazinele mari! Ce au descoperit comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a anunţat, miercuri, într-o şedinţă a Colegiului prefectural, că instituţia din care face parte participă la acţiuni specifice de supraveghere şi control cu tematică privind calitatea, modul de comercializare şi etichetare a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă, precum si a ornamentelor specifice acestor sărbători. Aceste acţiuni sunt justificate în această perioadă, deoarece, mai cu seamă acum, se constată o creştere semnificativă a vânzărilor unor astfel de produse.

„Am identificat în trei hipermaketuri din Bistriţa practici comerciale înşelătoare. La unul din supermaketuri se anunţase o reducere cu 10% a preţului la carnea de porc. Când am verificat documentele de achiziţie şi de aprovizionare, am constatat că, de fapt, nu era niciun fel de promoţie de 10% reducere la preţ. Pentru aceasta, respectivul supermarket a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 5000 de lei pe care trebuie să o şi plătească”,


Comisarul a explicat că numărul angajaţilor CJPC Bistriţa-Năsăud este foarte mic, iar cu oamneni puţini nu poate fi decât „limitată” practica înşelătoare a promoţiilor. „Se spune că se face o reducere de preţ, iar, în realitate, după consultarea actelor contabile, rezultă cu evidenţă că nu a fost niciun fel de reducere”, a mai spus

Potrivit sursei citate, o altă problemă întâlnită e cea a promoţiilor anunţate în pliantele de promovare. „Se încep promoţii, iar anumite magazine nu au asigurat stocul de marfă. E o abatere pe care am sancţionat-o la alt hipermarket unde era o prtomoţie la carnea de curcan, dar ei, la momentul începerii promoţiei ei aveau asigurate doar două pungi. Promţiile, aşa cum se ştie, pot fi în limia stocului disponibil sau pentru o anumită perioadă. În cazul în care vorbim, era vorba de o promoţie pe o anumită perioadă, ori, de fapt, ei nu asigurau stocul”, a spus

Pliantele distribuite în cutiile poştale reprezintă principala sursă de informare despre ofertele din magazine, iar 59 la sută dintre români citesc cu atenţie aceste broşuri, rezultă dintr-un studiu privind consumul de publicitate neadresată, realizat de ELMA.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS