Actualitate

Marea evadare: Patru veverițe au scăpat din volieră! Reacția primarului Ovidiu Crețu

După ce a apărut informația că patru din cele șase veverițe închise în voliera din Parcul Municipal au fugit, iar bistrițenii mai pot vedea doar două în căsuță, conform declarațiilor făcute unui post TV național de proprietara petshop-ului care a furnizat rozătoarele după ce le-a luat de la cineva găsit pe internet, primarul Ovidiu Crețu a fost întrebat dacă este adevărat că au dispărut cei patru pui.

”Este cel mai mediatizat subiect din Bistrița de la incendiul din 2008. În timp ce am reabilitat școli, am făcut pasarela, am reabilitat străzi, am făcut construcții noi, toată lumea – veverițe. De ce nu se revine la incendiul Bisericii Evanghelice, că era un subiect și mai și? Nu mai discut nimic de veverițe! Nu mai discut!”, a spus nervos primarul Bistriței.

”Cei patru pui, care au fost crescuți în captivitate, au ieşit. La început, mai stăteau pe lângă volieră, se întorceau şi mâncau. Acum nu mai sunt văzuţi pe lângă volieră, a rămas doar perechea adultă, care momentan şi-a făcut un cuib”, a spus proprietara petshop-ului care a vândut Primăriei Bistrița cele șase veverițe și care se ocupă de hrănirea și îngrijirea lor, 500 de lei pe lună fiind suma pe care municipalitatea o plătește în acest sens.

Ea a fost amendată de Garda de Mediu cu 5.000 de lei, având în vedere că nu a putut prezenta documentele de proveniență ale acestor animale, precizează Agerpres. ”S-a mers pe fir. S-a găsit firma aceasta, de fapt un PFA, Iuga Olesea, care a vândut conform actelor șase veverițe către primărie. Din discuțiile cu firma respectivă, ei ziceau că le-au luat de la cineva de pe internet, din Oradea, și nu au mai reușit să dea de el. Chestia e că nu aveau acte de proveniență, aveau un soi de borderou, și, în condițiile acestea, pentru că au fost achiziționate și comercializate fără acte de reglementare, s-a aplicat sancțiunea de 5.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Grațian Morariu.

Telenovela veverițelor

Căsuța în care locuiesc șase veverițe, o pereche cu patru pui, a fost amplasată înainte de Paști, în Parcul Municipal. Voliera care are are șase căsuțe din lemn, un copac cu scorburi în mijloc, ramuri de copac, adăpătoare, rotiță pentru joacă și talaș pe jos a costat 14.000 de lei, iar cele șase simpatice rozătoare – 450 de lei bucata. Voliera a fost realizată de firma bistrițeană Almet, asamblarea s-a făcut la Comelf, iar vopsirea la o altă societate. Voliera a fost împrejmuită ulterior cu gard, deoarece ronțăitoarele nu prea sunt obișnuite cu lumea și sunt speriate.

Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud a avertizat Primăria Bistriţa că riscă o amendă usturătoare, 50.000 de lei, dacă nu măreşte căsuţa veveriţelor din parc. Instituţia a reacţionat astfel la sesizările venite din partea Asociaţiei Harta Verde România şi a unor bistriţeni care au observat că animalele sunt traumatizate în voliera pe care le-a construit-o Primăria Bistriţa cu suma de 14.000 de lei. ”Am cerut Primăriei Bistriţa să mărească spaţiul la cel puţin 50 de metri pătraţi, așa cum prevede Legea grădinilor zoologice, prin analogie, altfel riscă o amendă de 50.000 de lei. Noi am dat un termen realist pentru a se lua această măsură, nu se poate realiza peste noapte. Atunci când ții un animal în captivitate trebuie să-i asiguri condițiile prevăzute de actele normative. Am dat ca termen data de 30 septembrie a.c. Am ținut cont de opinia publică, de semnalele din mass-media, am avut chiar și o sesizare a unui domn doctor. Eu cred că municipalitatea va lua măsuri pentru a asigura spațiul necesar sau le va ceda unei grădini zoologice, ori le va elibera. În opinia mea, este o greșeală de proiectare a volierei respective, trebuia să se țină cont de dimensiunile necesare. Atâta timp cât veverițele respective s-au născut în captivitate, așa cum dovedesc documentele, nu știu dacă rata de supraviețuire în libertate este una optimistă. Poate că soluția cea mai bună ar fi cedarea lor unei grădini zoologice”, a spus comisarul şef Gabriel Petraş.

Primarul Ovidiu Crețu a reacționat după ce Garda de Mediu a transmis municipalității că va primi o amendă drastică dacă până la toamnă spațiul în care trăiesc veverițele din voliera amplasată în parc nu va fi mărit: ”O să vedem ce vom face pentru a intra în legalitate până la termenul de 30 septembrie. Nu este exclusă nicio variantă, vom intra în legalitate până la sfârșitul lunii septembrie, așa cum ne-a cerut Garda de Mediu. Rămânem foarte hotărâți să populăm parcul, cu ce am început mergem mai departe. O să discutăm la vremea potrivită în forurile care decid să intrăm în legalitate. Proiectarea volieriei a fost făcută de cei care au realizat-o, proiectul l-au luat de pe internet. Dacă este posibilă eliberarea lor? E posibil orice, dar acum nu vă pot da precizări exacte pentru că nu sunt clarificate niște lucruri. O să le clarificăm și vom intra în legalitate. Prin extindere, prin cedare la grădina zoologică, o să găsim soluția legală, dar nu o avem acum”.

13 comentarii

  • Poate fi mai penibil de atat? O gospodina cumpara de pe Internet veverite si le vinde Primariei Bistrita la suprapret? Nu se sesizeaza nicio institutie a statului?

    • Mai penibil decât cel care a vândut e cel care a cumpărat. Specia de veverițe nu face parte din fauna naturală a Europei, așa că avem acum o specie invazivă. Noi europenii avem o slăbiciune pentru veverițe, că ne-am uitat toți în copilărie la desenele animate cu Chep și Dayl, dar în America de Nord populația de veverițe a scăpat de sub control, intră în casele oamenilor și le fură bomboanele de pe noptieră.
      Unde nu-i cap, vai de picioare.
      Vina e a primarului pentru că își imaginează că le știe pe toate. Face pârtii de sky fără să consulte specialiștii în domeniu, cumpără veverițe fără să consulte specialiștii în domeniu. E inginer și le știe pe toate, nu? Și se miră că oamenii vorbesc de situațiile absurde pe care tot dumnealui le crează.

  • Dupa ce si-a facut-o cu mana lui, Cretu se supara ca vacarul pe sat cand spune „Nu mai discut nimic de veverițe!”. Acum dupa ce subiectul „VEVERITA” a intrat in gura lumii e mai greu sa dai inapoi. Cretu a fost ironizat chiar si in presa centrala, inca din momentul cand si-a anuntat intentia de a cumpara veveritele. Iata ce spunea jurnalistul Radu Banciu despre primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, referindu-se la faptul că vrea să cumpere mai multe veveriţe pentru a repopula parcul: „Edilul a spus că unele dintre ele au plecat din parc, deşi municipalitatea a avut grijă să le monteze o căsuţă şi să le alimenteze cu nuci. Nemaipomenit! Vă puteţi imagina că asta este o discuţie serioasă? Este! Ăştia n-au umor, mă! În Bistriţa n-are umor nimeni, nici măcar femeile! Şi ei vorbesc serios. Ăsta este omul care dimineaţa îşi trage şosetele, probabil şosetele îi poartă şi numele, se duce se bărbiereşte, se încalţă, îşi pune cravată, se uită în oglindă. Dacă are nevasta, e prin jurul lui, îi pune un senvicel, o cafeluţă şi ăsta pleacă la serviciu. Are telefonul mobil deschis că îl sună aia de 14 ori pe zi să vadă dacă e la birou. Ei bine, acest Ovidiu Creţu şi alţii ca el vorbesc serios când spun că veveriţele s-au întors în pădure. Nemaipomenit! Da mă! Şi tigrii se întorc în pădure şi varanii se întorc în pădure! Ce explicaţie a oferit!”
    Asa ca nimeni altul decat Ovidiu Cretu este responsabil pentru faptul ca „VEVERITELE” a devenit cel mai mediatizat subiect din Bistrița.

  • domnule comisar Petras…vreti sa distrugeti acest simbol al Bistritei?…..veverita?…..veveritele le tin companie strutilor din oras….daca hainul comisar va duce veveritele la ZOO domnul primar Cretu are datoria sa confectioneze niste veverite din fibra de sticla si sa le aseze in oras linga struti….sa fie tot un strut si o veverita…..nu va dati batut domnule Cretu…..luptati pentru veverite…..luptati pentru Bistrita…..

  • mare e gradina Domnului. si multi i sar gardul cu poarta deschisa. doamneeeeeeeee……..luati un pistol si sinucideti-ma. va rog eu…..

  • Da ,comisarul sef de la garda de mediu a amendat o unitate pet-shop cu maxim din maxim ca nu detin autorizatie de la mediu .E sigur ca a procedat corect?Nu simte o povara pe umeri?Nu se simte cumva cu musca pe caciula ?

  • Ba ar cam trebui să discuți , dom’ primar , de vreme ce afacerea cu rozătoarele pare a fi o investiție publică , din bani publici. Greșesc?
    Așa-i moda la ,,social-democrați”, discută doar ce le convine și când le convine. Când Kitzbuhel-ul acela de pe deal se va dovedi așa cum este de așteptat , alt fiasco suprem , la fel vom auzi ,,Nu discut că’s nerfos ” ?

    • Corect, si dc ar fi doar 50 bani publici, ar tb sa dea explicatii pana la capat. Orice primar tb sa inteleaga faptul ca aceasta functie presupune si explicatii oferite contribuabililor pentru banii cheltuiti.
      Cu tot regretul, expresia „nu mai discut” apartine altor vremuri. Ar fi cazul sa isi ceara scuze si sa discute…

  • Asta au vrut bistritenii la alegeri, asta au! Un primar care-si face valul pentru el si camarila lui de partid. Il doare-n paispe de oras si de locuitorii lui. Nu-i pasa ce se intampla in oras ca doar nu plateste din banii lui ci din banii bistritenilor.

  • Daca tot ne ocupam de gainarii si administratia a reusit penibilul, fiind cea mai de cancan stire nationala, ma bate gandul sa scriu Presedintelui IOHANNIS sa emita actul de gratiere pt. veveritele ramase fara copii.

    • Așa Cum spunea Einstein ca universul și prostia sunt infinite doar că de primul nu este tocmai sigur! Acum vrei sa vadă toată țara de ce îți poate pielea!

  • Asa cum cred eu Ovidiule draga, cu mare fast te-as introduce pe tine in cusca veveritelor in locul lor. Astfel copii ar putea admira un specimen aparte care are in el LASITATEA si FRUSTRAREA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS