Actualitate Social

Au înflorit narcisele sălbatice din Masivul Saca!

Pentru că vremea a fost deosebit de călduroasă, narcisele sălbatice din Masivul Saca, aflat la 1.600 de metri altitudine în Munţii Rodnei, au înflorit mai devreme. Începând de acum, timp de aproximativ două săptămâni se pot face excursii în Poiana Narciselor, unde aceste flori ocrotite prin lege pot fi văzute în toată splendoarea.

Narcise RodneiPoiana Narciselor se află pe versantul estic al Muntelui Saca din Parcul Naţional Munţii Rodnei, fiind arie protejată de interes naţional. Poiana Narciselor din Munţii Rodnei, care se întinde pe o suprafaţă de cinci hectare, este situată la 1.600 de metri altitudine. Narcisele, plante ocrotite prin lege, pot fi admirate doar două săptămâni pe an.

Parcul Naţional Munţii Rodnei este considerat cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaţilor Orientali. El are o suprafaţă de 46.399 hectare, din care 3.300 hectare au fost declarate rezervaţie a biosferei în anul 1979. Importanţa acestei arii protejate se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare.

În week-end-ul trecut, jandarmii montani din Rodna au însoţit mai multe grupuri de turişti care au urcat în poiană să vadă narcisele înflorite cu circa două săptămâni mai devreme.

Pe vârful Saca se poate ajunge plecând de la Valea Vinului, localitate situată la 8 km de Rodna Veche.

Foto: Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud

narcise rodnei 2 narcise rodnei 3

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS