Actualitate

Augustin Zegrean despre condiţiile în care se poate face rectificare bugetară

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a declarat că rectificarea bugetară poate fi adoptată, după ce s-a solicitat avizul CSAT, chiar dacă acesta este negativ sau nu a fost dat, însă decizia trebuie luată de Parlamentul României, nu de Guvern.

„Este o practică, o decizie Curţii Constituţionale, care spune că avizele acestea sunt obligatoriu de cerut, dar nu este obligatoriu să se respecte. Fiind vorba de rectificarea bugetului de stat, Parlamentul ar putea să treacă şi să adopte rectificarea trecând peste avizul negativ al CSAT, dar numai Parlamentul, nu Guvernul. Parlamentul, fiind unica autoritate legislativă, ar putea să facă acest lucru pentru că este forul legislativ suprem. Nimeni nu îl poate opri să facă asta”, a declarat Zegrean, citat de Mediafax.

Precizările vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că şedinţa CSAT a fost suspendată şi aşteaptă ca Guvernul să vină cu un nou proiect de rectificare, după ce membrii Consiliului Suprem nu au căzut la un acord pentru a emite avizul necesar pe proiectul de rectificare.

Klaus Iohannis i-a transmis miercuri o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care o invită joi pentru consultări la Palatul Cotroceni, pentru „clarificarea unor aspecte care ţin de rectificarea bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită”, la această întâlnire fiind invitaţi şi miniştrii de resort.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, că Executivul va adopta rectificarea bugetară, precizând că a fost îndeplinită obligaţia de a cere avizul CSAT. Viorica Dăncilă a susţinut că sunt asigurate fondurile necesare pentru funcţionarea tuturor instituţiilor statului.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, că Guvernul nu va face o nouă propunere de rectificare bugetară, întrucât au fost programate plăţi „necesare şi urgente”, iar avizul CSAT este unul consultativ. Vasilescu a menţionat că decizia va aparţine juriştilor, care discută pentru a vedea cum se poate ieşi din acest „impas”.

Klaus Iohannis a spus că, având în vedere faptul că este vorba despre o rectificare pozitivă, este inexplicabilă tăierea bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale. El a afirmat că şefii respectivelor instituţii au precizat că, în aceste condiţii, nu pot fi îndeplinite obiectivele stabilite tot de CSAT.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că întârzierea aprobării rectificării creează efecte negative în economie, putând apărea blocaje şi întârzieri în acordarea de salarii în sectorul bugetar, în derularea investiţiilor, în sănătate şi în acordarea de compensaţii pentru cei afectaţi de pesta porcină.

2 comentarii

  • intreb si eu ca prostu….
    DACA ANUL TREcuT S-A FACUT UN BUGET CARE NU A FOST BINE FACUT…se vede KA kaLCULeele de acasa nu se potrivesc cu cele din targ….
    CINE SE FACE VINOVAT DE INCOMPETENTA INTOCMIRII UNUI BUGET NECORESPUNZATOR?????????????
    CHIAR II PLATIM DEGEABA PE alesii … PENSIILOR SPECIALE?
    Rectificarea de buget se fac pe diverse capitole….nu pe cele de salarii sau pensii!!!!
    mmmmmm…..u…….i…….e……..p…e…s..e…..d….e..e.e.e.e…cu mitraliera.!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.