Ediția 2016, a VI-a, a conferinței județene ”Zilele medicale bistrițene”, organizată de Colegiul Medicilor Bistrița-Năsăud în colaborare cu UMF...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
(FOTO) Liderul Ligii a IV-a, FC Bistrița, și ocupanta locului secund, ACS Dumitra, au remizat pe Stadionul ”Jean Pădureanu”, 1-1 (0-0), în derby-ul...
Unul dintre proiectele Asociației Celtic Transilvania Beclean, de reconstituire a lumii celtice, a fost admis pentru finanțare nerambursabilă din...
Guvernul României a aprobat proiectul de execuţie a obiectivului de investiţii ”Pod km 47+128, Linia CF 418A Beclean-Sărăţel, între staţiile Măgheruş...
Primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, are în această perioadă o serie de întâlniri cu cetățenii, pe cartiere. La rândul său, fostul primar Vasile...
Președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, primul primar al municipiului după Revoluție, a intrat în echipa candidatului PNL la...
Deputatul Stelian Dolha, candidatul PNL la Primăria Bistrița, spune că Bistrița are nevoie de o dezvoltare economică rezonabilă și că soluția pentru...
Viceprimarul Năsăudului, Niculai Găitan, care și-a anunțat demisia din funcția de copreședinte al organizației locale PNL și susținerea pentru...
”În piețele din Bistrița producătorii și clienții îngheață iarna și suferă de căldură vara, iar comerțul de aici are aproape condiții de bâlci. Deși...
Primăria Bistrița a comandat serviciile de proiectare pentru obiectivul de investiții “Reabilitare strada Colibiței și creare acces auto între strada...









Comentarii recente