Actualitate

Viceprimarul Găitan candidează la CL Năsăud din partea ALDE. Lansarea candidaților, în 13 mai

Viceprimarul Năsăudului, Niculai Găitan, care și-a anunțat demisia din funcția de copreședinte al organizației locale PNL și susținerea pentru candidatul ALDE la funcția de primar, va fi al doilea pe lista ALDE la Consiliul Local Năsăud.

Nu m-am mai regăsit în formula în care este PNL acum. Împreună cu o parte din colegii foști liberali, susținem ALDE. Eu personal voi candida pe lista ALDE, în ceea ce-i privește pe ceilalți, fiecare va alege soluția potrivită. O parte din colegii liberali va veni spre ALDE, cei mai mulți dintre ei susțin ALDE. Adevărați liberali sunt în ALDE, asta mă determină să vin în ALDE. În PNL a rămas doar sigla. În așa fel au lucrat cei de la PDL că în 62 de primării fostul PNL mai are candidați doar în trei” – Niculai Găitan

”Tot ce este posibil ca domnul Găitan să fie viceprimar și în noul mandat. Toate la momentul potrivit”, a precizat președintele ALDE Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean.

Candidatul ALDE la Primăria Parva este Petru Finegari, proprietarul unei păstrăvării în comună și a unui magazin de desfacere în Piața Decebal. Sloganul său este ”Gata cu minciuna, să trecem la fapte!”.

La Șieuț va candida Mihai Ivan, după ce actualul primar Ioan Dedean, a decis să se întoarcă în PNL. Candidatul ALDE este administratorul unei firme de transport de pe Valea Șieului.

Ștefan Sîngeorzan, care vrea să recâștige mandatul de primar al comunei Feldru, spune că nu mai vrea să bea ”din paharul amar al opoziției” și că nu a plecat din PSD împreună cu cinci consilieri fiindcă s-ar fi supărat, ci pentru că organizația a fost desființată fără să fie consultați: ”Nu mă îmbăt cu apă rece, nu îmi caut serviciu fiindcă am. Îmi iau o lună de zile concediu pentru campanie. Dacă va mai fi o minune ca în 2012 și nu ies primar, îmi continui serviciul fără probleme. Cel mai mare adversar al meu a fost PSD, din această cazuă am pierdut alegerile acum patru ani, eu trebuia să transmit mesajul negativ, mă luptam cu Ioan Oltean de parcă el era contracandidatul meu la Feldru. Radu Moldovan m-a pus să duc mesajul negativ, lucru care nu mi-a folosit deloc”.

Lansarea candidaților ALDE Bistrița-Năsăud pentru alegerile locale va avea loc în 13 mai, în prezența conducerii partidului.

1 tintean gaitan 15 apr 16 2 niculai gaitan 15 apr 16 3 petru finegari alde 15 apr 16 4 alde mihai ivan stefan singeorzan alde 15 apr 16

1 comentariu

  • Astia s-o tirart din PNL cica din cauza Democratilor si au mers cica la ALDE care-i alianta liberalilor si democratilor… mari oameni, mari caractere. S-o aliat de tat s-o spart…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS