Municipalitatea a scos la licitație execuția lucrărilor suplimentare apărute ca urmare a revizuirii proiectului tehnic pentru obiectivul de...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Șeful Direcţiei pentru Agricultură Bistrița-Năsăud, Nuţu Tabără, a spus că 2015 a fost un an agricol cu producții mulțumitoare pentru producătorii...
(FOTO) Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a inspectat stadiul lucrărilor de asfaltare pe drumurile comunale și...
Primăria Lunca Ilvei, condusă de Flaviu Lupşan (PNL), a fost miercuri ţinta unor verificări făcute de instituţiile statului. Surse Timp Online au...
ACTUALIZARE Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 257 voturi “pentru”, 12 abţineri şi 30 “împotrivă”, proiectul legii votului...
Concert Amna și Trupa Zero la Bistrița, sâmbătă 31 octombrie, în cadrul ”Serbărilor Normalității”. ”O zi în care sărbătorim normalitatea, alături de...
Preşedinte UDMR Bistriţa-Năsăud, Décsei Atilla, a trimis o scrisoare deschisă către administraţia şi Consiliul Local al comunei Nușeni şi...
Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud marchează 25 de ani de la înființare: ”Am învățat împreună cu partenerii noștri să construim afaceri...
”Ordonanța pajiștilor 34/2014 s-a întors din nou în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților, după ce a trecut prin Senat și s-a ales cu niște...
În 27 octombrie s-a desfășurat examenul pentru ocuparea postului de medic la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. ”În urma acestui...









Comentarii recente