Actualitate

Dolha: PSD și-a băgat foarfeca în legea votului prin corespondenţă

ACTUALIZARE Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 257 voturi „pentru”, 12 abţineri şi 30 „împotrivă”, proiectul legii votului prin corespondenţă, în forma propusă de comisie, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat la alegerile parlamentare.

Legea votului prin corespondență a trecut în sfârșit și de Camera Deputaților, decizională în acest caz. Nu înainte să-și bage PSD-ul foarfeca în ea, ca să nu se spună că n-are nicio contribuție și să o lase așa, ciuntită. Adică la parlamentare votăm, la prezidențiale ba, sau mai vedem. Știți cum e cu concesiile pe care le tot faci, de dragul scopului final? Dai din mână și spui: lasă că e bine și așa, măcar avem o lege. Trecem puntea și avem apoi timp să o croim și pentru prezidențiale. Poate le mai trec spaimele de Diaspora între timp și celor din PSD”, a menționat pe Facebook copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

Votul prin corespondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, a decis Comisia de cod electoral din care face parte și deputatul PNL Ioan Oltean, la propunerea PSD, stabilind şi eliminarea posibilităţii înscrierii online în Registrul electoral pentru exercitarea votului prin corespondenţă.

Comisia de cod electoral a finalizat, marţi, raportul la proiectul legii votului prin corespondenţă. Proiectul de lege adoptat de Senat stabilea că votul prin corespondenţă se aplica şi pentru alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, dar reprezetanţii PSD au propus ca acest vot să fie doar pentru alegerile parlamentare, în timp ce UDMR dorea ca acest tip de vot să fie vlabil doar pentru scrutinul prezidenţial.

Comisia de cod electoral a decis, la propunerea PSD, şi eliminarea din proiect a posibilităţii înscrierii online în registrul electoral pentru votul prin corespondenţă, deputatul PNL Mihai Voicu criticând eliminarea şi arătând că „înregistrarea online este marele hatâr, este esenţa proiectului”.

Membrii comisiei de cod electoral au mai stabilit, tot la propunerea PSD, că va fi interzisă divulgarea secretului votului sub sancţiunea legii penale şi că exercitarea votului prin corespodenţă este personală, iar exercitarea votului prin corespondenţă în numele altei persoane va fi interzisă sub sancţiunea legii penale.

7 comentarii

  • Unde-si baga coada PSD-ul iese prost. Restrangerea votului prin corespondenta doar pentru alegerile parlamentare este o ineptie PSD-ista. Ei nici acum nu au invatat ca pierderea alegerilor prezidentiale de catre Ponta s-a datorat in mare masura proastei organizari a scrutinului in diaspora, ca urmare si a lipsei procedurii votului prin corespondenta. De aceea, votul prin corespondenta trebuie sa includa toate formele de scrutin, cu exceptia alegerilor locale. In fond, votul prin corespondență trebuie să fie un ajutor pentru cei care se află la distanță mare de secția de votare sau au condiții de vot greoaie. O alta tampenie propusa de PSD la proiectul legii votului prin corespondenta este eliminarea posibilității de înregistrare on-line a cetățenilor din străinătate. Dacă cetatenii romani din strainatate aflati la departare de ambasada sau consulat trebuie sa se deplaseze într-un anumit loc să înregistreze o cerere înseamnă că PSD-ul doreste sa complice o procedură care ar trebui sa fie cat mai simpla. De aceea înregistrarea on-line trebuie să rămână in legea votului prin corespondenta.

  • In forma asta nu-si mai are rostul. Nu vad de ce se mai dau de ceasul mortii sa voteze o Lege proasta. Parlamentarii sigur isi spun ca: daca tot s-au votat multe Legi proaste ce mai conteaza inca una si asa au trecut 25 de ani in care ne-am complacut in mediocritate.

  • Știam de sex la distanță nu de vot la distanță, oricum în ambele cazuri prefer metoda clasică. Votul la distanță ușurează mult munca celor care fură alegerile adică a băsiștilor, ei ori de câte ori au câștigat alegeri le-au câștigat prin fraudă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS