Prof. Virgil R. Rus spune că, deoarece în 2016 programele pe care le derulează vor împlini 15 ani pe piața bistrițeană, agenda anului viitor va fi...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Klever System SRL, în parteneriat cu Fundația Creștină de Caritate “Sf. Nicolae”, a implementat proiectul cu fonduri europene “De la marginalizare la...
”Disensiunile clare” între primarul Ovidiu Crețu și secretarul municipiului, Floare Gaftone, așa cum le-a numit președintele de ședință al...
(FOTO) Consiliul Local Bistrița a dezbătut din nou proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele...
Nouă bistrițeni, reuniți sub denumirea de ”Societatea Civilă Bistrițeană”, au protestat în tăcere în timpul ședinței extraordinare a Consiliului...
”Anul Nou să ne aducă speranţa, credinţa şi optimismul că putem să ne facem viaţa mai bună şi zilele mai frumoase. În familie, cu prietenii, în...
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a spus că bugetul județului pentru anul viitor este cu peste 7 milioane de euro mai...
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a încheiat proiectul nr. 2 ”Gestiune în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice...
(FOTO) Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” au organizat în prag de An Nou, în Biserica Evanghelică, un concert...
(FOTO) Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud i-a premiat, în cadrul unei festivități de final de an, pe cei mai buni sportivi ai...









Comentarii recente