”În aceste zile am fost nevoit să ajung la APIA Bistriţa-Năsăud pentru a-mi rezolva mai multe probleme legate de ferma pe care o administrez. Trebuie...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Varianta propusă pentru amenajarea parcării subterane din Piața Mihai Eminescu, în urma elaborării fazelor de proiectare, prevede locuri de parcare...
Plenul reunit al Camerei şi Senatului a aprobat proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari. Deputatul Stelian Dolha, copreședintele...
Zilele acestea s-au împlinit 25 de ani de la Mineriada din 13 – 15 iunie 1990, adică 25 de ani de la cea mai brutală, sângeroasă bătălie...
Organizatorii Serbărilor Bistriței Medievale propun și anul acesta bistrițenilor să o aleagă pe cea mai vrednică domniță din cetate, însă într-o...
Concursul pentru liceeni “O Europa mai sigură”, lansat de Camera de Comerţ şi Industrie, prin Centrul Europe Direct Bistrița, şi Inspectoratul de...
La Bistrița a avut loc primul curs Lions Quest. Inspectorii școlari, profesorii și învățătorii participanți, în număr de 33, au beneficiat de...
Fostul ministru de Externe și al Educației Andrei Marga, cetățean de onoare al Bistriței, și-a lansat la Casa Cărții ”Nicolae Steinhardt” două...
Plata online a taxelor și impozitelor locale cu card bancar se face accesând www.primariabistrita.ro, secţiunea Plata online, pentru redirecţionarea...
Asociația Tășuleasa Social și Leoni Wiring Systems Bistrița, parteneri de opt ani, au finalizat proiectul comun numit ”Leoni Green Day” și început...









Comentarii recente