Preşedintele filialei judeţene a PNL, deputatul Ioan Țintean, a declarat că tăcerea liderilor PDL după seria de proteste care au avut...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
PNL solicită demisia imediată a Guvernului Boc, considerând că Executivul s-a dovedit "incapabil" şi "absent" în gestionarea protestelor şi "vinovat"...
Boc: Ştiu că românii trec prin vremuri grele, dar dialogul e singura cale de rezolvare a problemelor
Premierul Emil Boc a declarat, luni, că protestele paşnice în condiţiile legii sunt legitime, dar violenţa stradală este inacceptabilă şi de...
Ştefan Manasia a obţinut premiul ”Tânărul Scriitor al anului 2011” pentru volumul „Motocicleta de lemn”, Editura Charmides.
Preşcolarii şi elevii au început luni cursurile semestrului al doilea al anului şcolar 2011 - 2012, conform calendarului aprobat de Ministerul...
Centrul Cultural Municipal a găzduit în 15 ianuarie cea de-a doua ediţie a Galei premiilor culturii bistriţene şi un concert...
Uniunea Social Liberală a anunţat demararea unei campanii online de strângere de semnături pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, prin...
Deputatul Emil Radu Moldovan a transmis într-un comunicat că, având în vedere calitatea de de preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud, nu poate...
Nu este o noutate că laptele întăreşte oasele sau că morcovii sunt buni pentru vedere. Mai puţin cunoscut este faptul că organismul poate fi întărit...
Începând din 2011, în 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este celebrată Ziua Culturii Naţionale. Vezi ce cred marii actori, academicieni...









Comentarii recente