Camera Deputaţilor şi Senatul încep, în 1 septembrie, ultima sesiune a actualului Parlament, care va fi însă mai scurtă, de doar două luni şi jumătate, până la debutul campaniei electorale pentru alegerile legislative. În acest timp, aleşii vor avea pe ordinea de zi o serie de proiecte restante, precum OUG privind plagiatul, dar şi mai […]
Virgil Rus: Sport pentru sănătatea comunității
Sănătatea deficitară ca rezultat al sedentarismului este un lucru destul de bine cunoscut de toată lumea, mai ales de cei care sunt direct afectați de problemele funcționale cauzate de kilogramele în plus însoțite de aspectele patologice cu care de cele mai multe ori se confruntă, ca să nu mai dezvoltăm acum acest subiect. Câte-o actualizare […]
Ai teren la țară? Poți primi între 100.000 și 900.000 euro nerambursabili pentru livezi
Afacerile în pomicultură pot fi foarte rentabile și sunt oportune în această perioadă datorită faptului că există finanțări nerambursabile pentru investițiile în acest domeniu. Veniturile pot ajunge la zeci de mii de euro/hectar, în funcție de tipul plantației, iar dacă investiția cuprinde și o unitate de procesare, acestea pot crește considerabil. Prin Programul Național de […]
Grupul PPE din PE, aproape de agricultorii din România şi nu numai
”Grupul PPE este de departe cel mai puternic apărător din Parlamentul European al intereselor fermierilor europeni. Grupul PPE este cel care a asigurat în timpul ultimei reforme a PAC un buget substanțial UE pentru agricultură. Propunerile noastre pentru abordarea crizei: 1. Extrem de importantă pentru agricultura UE este asigurarea condițiilor de concurență echitabile pe piața […]
Europarlamentarul Daniel Buda, raport de activitate PE 2014-2016
Sinteza activității în Parlamentul European (2014-2016) a lui Daniel Buda: Membru în comisiile PE: Membru în trei comisii, respectiv: Comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (AGRI), Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) şi Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) Activitate potrivit mepranking.eu: Locul 1 din cei 12 europarlamentari ai Grupului PPE Locul 1 din […]
Monica Săsărman despre situația din PNL: Ar trebui să dea de gândit
Consilierul județean PNL Monica Săsărman, unul dintre semnatarii scrisorii către conducerea PNL BN și candidat în interiorul partidului pentru un loc pe listă la alegerile parlamentare, scrie pe Facebook că deoarece ”adevărul e fundamentul de bază al valorilor creștine”, a luat decizia ”de a explica în detaliu ceea ce s-a întâmplat în organizația județeană a PNL […]
Scrisoare deschisă către conducerea PNL BN, semnată de șapte liberali: ”Nu e concurs de manechine!”
”Scrisoare deschisă adresată Biroului Politic Județean al PNL. Partidul Național Liberal are nevoie acum, poate mai mult decât niciodată, de transparență și criterii în desemnarea candidaților în alegerile parlamentare. Stabilirea candidaturilor pentru alegerile din toamnă e obligatoriu să fie un proces deschis, democratic și accesibil oricărui liberal și nu poate fi apanajul unor grupuri restrânse de interese. […]
Florin Chereji: Aventura Vitalia – faza scoaterii gunoiului de sub preș
”Acum, când orașul și județul nostru riscă să fie îngropate în gunoaie, cred că trebuie să ne punem mintea la contribuție și să vedem cum ieșim din aceasta situație. Numai un idiot stă pe margine și se uită cum cade drobul de sare în capul copilului său! Să nu se bucure nimeni dacă, cumva, câteva săptămâni […]
Virgil Rus: Revoluția păcii
E seară și liniște, doar un greier se mai aude sub streașina blocului unde în fiecare seară acesta își susține prestația. Mi-e drag, îmi amintește de serile lungi când mergeam în vacanță, la țară, la bunici. Era o adevărată orchestră a greierașilor și tare bine mă simțeam. Dacă nu eram strigat să vin la masă că sunt gata plăcintele […]
Stelian Dolha: Reflexul despotic și lipsa competiției nu pot fi primul pas spre unitate
Deputatul PNL Stelian Dolha spune că ”dizolvarea biroului municipal al PNL Bistrița de către noul birou județean interimar nu e tocmai cel mai bun exemplu că îți dorești un partid unit în alegerile parlamentare. Procedura pune sub semnul întrebării ideea de competiție, atât de înrădăcinată în cutumele Partidului Național Liberal, pentru că nu i-a permis […]