Actualitate

Cristina Iurișniți: Guvernul specializat în furtul banilor de la copii lovește din nou

”Guvernul PSDragnea-Dăncilă lovește în plin mii de români! Aceștia nu vor primi banii promiși, dat fiind că Executivul a ales, prin Ordonanță de Urgență, să amâne proiectul”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:

”Statul s-a angajat și are obligația să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, mai exact după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație.

Din nefericire, copiii nu primesc nici în 2019, nici în 2020 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită printr-un proiect de ordonanță de urgență adoptat de Guvern. Din păcate, banii nu vor fi dați nici în următorii doi ani, din cauză că nu există 4 miliarde de lei la buget pentru a fi alocați în acest scop, sau mai bine spun nu se dorește acest fapt. Educația rămâne ultima prioritate pentru cel mai incompetent și analfabet guvern din istoria României. Dacă Educație nu e, nimic nu e! Totul pornește de la Educație!”.

9 comentarii

  • Dacă tot s-a pus pe jignit cucoana lurișliți ar fi bine să amintim că USR e creația SRI-ului cu banii lui soroș. Acest USR e compus din indivizi apăruți de nicăieri niște dubioși.

    • Faptul că pesedeul este creația KGB-ului cu implicarea lui Iliescu, nu mai trebuie dovedit. PSDragnea este format din maimuțe, după mărturiile depuse recent de demisionari: – Drepți! – Da, să trăiți! – Culcat! Hai la lins!

  • Iar vii cu lozinci useriste? Bine ca nu ai venit cu aia cu impozitarea muncii in Romania vs. celelalte tari din Europa de Est. Stii tu, mizeria aia pe care ati distribuit-o voi, in care Letonia sau Lituania (mereu le incurc) avea 4% impozit pe salariuul minim, iar la noi era 41%. Va pregatiti intens pentru circul pe care vreti sa il faceti in cinsta unirii?

    • Pe 1 decembrie 1918 romanii de pretutindeni s-au adunat sa infaptuiasca Marea Unire. Pe 1 decembrie 2018 unii romani se aduna sa strige M_ie Dragnea! Foarte frumos mod alegem sa cinstim lupta inaintasilor noștri! Si in spatele lor cin’ sa fie cin’ sa fie? Toti frustratii Romaniei dornici sa-si infige colții in ciolan! RUSINE iohannis, RUSINE misa cioloș, RUSINE usr! Sunteti si veți ramane la fel de mici si de neimportanti!

    • Românii de pretutindeni s-au adunat pe 1 Decembrie 1918 pentru a înfăptui marea unire. Comuniștii i-au băgat pe artizanii marii uniri în închisori. Urmașii lor, pesediștii, prin mineriade și polititici antinaționale au împrăștiat 4 milioane de români în lumea largă. Atenție ăsta-i doar începutul. Îi mulțumim atât românului Rabinul cât și românului Ilan Lafufer pentru lecțiile de istorie și de românism pe care ni le dau zilnic.

  • dragnea pentru toti ! Voi virusii rosii care postati aici nu puteti trai fara spiritul infractorului dragnea.sunteti invatati sa vi se dea cu lingurita si sa fiti furati cu polonicul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS