”Stimați cetățeni, vă anunț cu bucurie că, începând de săptămâna viitoare, medicii specialiști care au închiriat cabinetele medicale în noul...
Autor - Timp Online
Timp Online prezintă informaţii din judeţul Bistriţa-Năsăud, acoperind domeniile de interes: social, politic, învăţământ, sănătate, cultură, economie, sport.
Consiliul Local Bistrița va aproba în ședința de marți 20 iulie măsuri pentru implementarea procesului de bugetare participativă la nivelul...
”În ceea ce privește temerea unor cetățeni din Bistrița în legătură cu insuficiența locurilor în creșe, doresc să-i asigur pe toți părinții că nu va...
După ce de miercuri 14 iulie programul de funcționare al Ștrandului Municipal Codrișor s-a prelungit de la ora 20.00 până la ora 21.00, de sâmbătă 17...
Sportul se numără printre activitățile care aduc numeroase beneficii și pe plan fizic, dar, și psihic. Indiferent de disciplina pe care o practici...
COVID-19 / Până sâmbătă 17 iulie, la nivel național au fost confirmate în total 1.081.588 de cazuri de Covid-19, 1.046.719 pacienți fiind declarați...
”Confom angajamentului de dinaintea preluării mandatului de edil al orașului, prevenirea și combaterea cerșetoriei sunt prioritare pentru...
Grupul medical Sanovil a obținut ”Premiul pentru Management și Cea mai Dinamică Societate Medicală” în cadrul Galei Elitelor Medicale care a avut loc...
(FOTO) Baia lui Schneider se află pe versantul sud-estic din Dealul Popii, aflat spre vest faţă de Valea Vinului, la circa 1,5 km. Are 791 de metri...
Converse este una dintre cele mai întrăgite brand-uri producătoare de teniși din lume. Este bine cunoscută la nivel global și reușește mereu să...









Comentarii recente