Actualitate

Povestea merge și mai departe: Via Transilvanica, peste 1.000 de km la 3 ani de la lansarea proiectului

”Dacă toate lucrurile merg după plan, sâmbătă vom depăși pragul de 1.000 de kilometri de Via Transilvanica. Și încercăm să ne gândim la acest lucru fără prea mult “dacă”, dar uneori avem în față ceva care pare rupt din vise. Nu mai avem cum să dăm înapoi.

După lansarea județului Caraș-Severin, care va avea loc sâmbătă la Gărâna, vom avea 1.077 de kilometri de traseu, rupți de două județe: Alba și Hunedoara. Ele fac parte din planul pentru viitorul apropiat, dar au nevoie de resurse de toate felurile (mai ales că ultima sută e tot timpul cea mai grea), pentru a întregi magistrala Via Transilvanica. Ca o coloană vertebrală care ne va ține drepți, chiar dacă rucsacul în spate face mersul aplecat, și măcar în fața naturii, a oamenilor pe care îi vom întâlni, sau pe care i-am întâlnit deja și a unui drum care ne unește. De asta am avut nevoie și asta trebuie să ducem la bun sfârșit.

Când am lansat acest proiect acum trei ani, am prezis că vom avea nevoie de cel puțin zece ani de atunci înainte, pentru a finaliza un așa proiect. Au trecut trei din 2018 până acum și sâmbătă vom avea (trebuie să o spunem: dacă totul merge conform planului) peste 1.000 de kilometri dați în folosință. Și în 2018 nici nu credeam că în zece ani vom atinge acest prag, planul era mai mic. Lucrurile acestea s-au întâmplat și se întâmplă nu numai pentru că suntem noi niște viteji, care au întâlnit alți viteji din mai multe locuri din țară și s-au apucat de lucru, cu promisiunea unei “întâlniri la mijloc”. Adică este o parte (dramatizată, e adevărat) din poveste. Dar fără resurse, ar fi fost cam greu. De aceea mulțumim partenerului nostru strategic Raiffeisen Bank Romania care participă an de an la acest proiect. E un moment bun să fim recunoscători și să apreciem cam ce gen de eforturi presupune un proiect cum e Via Transilvanica. E o poveste mai complexă decât am crezut, mai concentrată, mai plină de evenimente, personaje, locuri noi. Si în curând 1.077 kilometri finalizați, care să vă spună și vouă povestea”, a anunțat Asociația Tășuleasa Social.

Via Transilvanica, drumul pornit din Bistrița-Năsăud care unește țara, a fost inclus în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind singurul proiect al societății civile menționat nominal în varianta făcută deja publică de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Suma solicitată de Asociația Tășuleasa Social este de 42 de milioane de euro, bani cu care vrea să pună macadam, să facă puncte de respiro și case de oaspeți.

Via Transilvanica – ”Drumul care unește” este un proiect născut în 2018, de Centenar. Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze și să documenteze un traseu de aproape 1.000 de km care va străbate România trecând de la Nord la Sud. Când va fi gata în totalitate, Via Transilvanica va porni de la Drobeta Turnu Severin (Oltenia) – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol I – va străbate Transilvania și toate bogățiile naturale și culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna (Bucovina), unde se odihnește Ștefan cel Mare. Traseul va străbate 10 județe: Mehedinți, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.

Primii 140 km au fost marcați pe raza județului Bistrița-Năsăud, unde traseul trece prin comunele Lunca Ilvei, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor şi prin păduri proprietate a comunei Prundu Bârgăului.

https://www.facebook.com/ViaTransilvanica/posts/967809523762004

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS