Actualitate

În județ avem încă un aparat care ar putea fi folosit la depistarea coronavirusului

În județul Bistrița-Năsăud mai este un aparat cu ajutorul căruia ar putea fi depistat coronavirusul (Covid-19), a declarat într-o conferință de presă președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan. Aparatul se află la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, dar, pentru a putea fi folosit, are și el nevoie de anumite adaptări.

”Din păcate, în continuare așteptăm rezultatul la încă o sută și ceva de probe prelevate. Am discutat cu domnul prefect și am aflat că se lucrează la adaptarea Real Time PCR de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud. Mai avem un alt aparat despre care am aflat, la Stațiunea de Cercetare Pomicolă, și vom face împreună demersurile necesare pentru că aparatele nu sunt dotate și nici nu sunt echipate pentru analize de Covid-19. Dar avem aparatul de bază. Decizia aparține Comitetului Special pentru Situații de Urgență. Am discutat cu domnul prefect, iar împreună vom căuta soluțiile necesare pentru a putea, dacă va fi cazul, să utilizăm și aceste aparate. La spital noi am făcut o achiziție, nu am oprit nici cealaltă achiziție a aparatului Real Time PCR pentru că un astfel de aparat nu e doar pentru perioada de criză, el poate fi folosit tot timpul. Sunt zeci de viruși care pot fi detectați cu aceste aparate. Vom crea, cu această ocazie, în curtea Spitalului de Boli Infecțioase acel laborator special de microbiologie moleculară și ceea ce este necesar. Împreună cu doamna director Andrițoiu vom găsi soluții să specializăm biologii, medicii noștri de laborator să lucreze pe aceste aparate. Sperăm să nu ajungem în acea situație, deși, din păcate, în continuare sunt oameni iresponsabili care nu înțeleg că pun în pericol pe lângă familia și viața lor și viața comunităților”, a spus Radu Moldovan.


Întrebat ce fel de aparat are Stațiunea Pomicolă, șeful CJ a răspuns: ”Are structura de bază a aparatului Real Time PCR, dar e dotat cu kituri pentru analize fitosanitare, cred. Dacă ai trunchiul, aparatul de bază, trebuie să iei centrifuga, frigiderul… Pentru determinarea Covid-19 e un congelator special care trebuie să răcească până la minus 90 de grade, iar ei s-ar putea să nu aibă acest congelator. Deci sunt câteva lucruri care trebuie completate ca și kit-uri la trunchiul de bază”.

În ceea ce privește aparatul de la DSVSA Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan a spus: ”Eu i-am informat că au aparatul, vom vedea când sunt pregătiți să facă analizele. Nu vreau să fiu eu mai deștept decât sunt, dar, dacă directorul OMS ne spune: test, test, test, Coreea de Sud ne spune că au izolat făcând sute de mii de teste, iar Germania încearcă să stăpânească situația făcând sute de mii de teste, iar americanii fac 160.000 de teste pe zi, trebuie și noi să facem aceste teste mult mai rapid”.

Legat de aparatul FilmArray, cumpărat de Spitalul Județean de Urgență și care a ajuns deja la Bistrița, președintele CJ a spus că acesta are kituri, dar și ele trebuie autorizate: ”Noi am cumpărat un aparat de la o companie care trebuie să obțină o autorizație pentru a-l pune în funcțiune. În afară de Covid-19, acest aparat determină alte patru tipuri de viruși din gama coronavirus. Să zicem că avem un om cu simptome, internat în spital, cum era tânărul din Năsăud după rezultatele căruia am stat 4 zile, dacă avem aparatul acesta, băgăm acolo și, prin eliminare, ne dăm seama dacă e cu Covid sau fără Covid. Specialiștii spun că, dacă are febră sau tușește din cauza unui alt virus, nu are Covid. Dacă iese negativ la toate, atunci 99,9% va ieși pozitiv la Covid-19. Prin eliminare, lucrăm la subiectul acesta. Kiturile de Covid pe acest aparat nu erau autorizate. Compania care vinde aparatul a făcut toată documentația, s-a dus la autoritatea națională, iar imediat ce primește autorizația să pună în piață kituri, acestea ajung aici. Ni s-a spus că vom primi kiturile până în 10 aprilie. Până atunci facem analize prin eliminare. Aparatul lucrează de marți. În acest moment, având această informație, putem cere celor de la Cluj să facă de urgență o anumită probă trimisă la ei pentru că 99,9% există riscul ca rezultatul să fie pozitiv”.

În ce privește aparatul Real Time PCR de la DSVSA, acesta ar putea, potrivit lui Radu Moldovan, să facă 90 de testări într-o tranșă de 4-5 ore, ceea ce înseamnă minim 180 de probe de zi.

”Cu încă 180 de probe la Stațiunea Pomicolă, vom fi pregătiți ca noi să facem determinare pentru 360 de persoane pe zi în Bistrița. Dar trebuie să vedem cum se echipează aparatele acestea. Reamintesc faptul că, în acest moment, conducătorul județului pe tot acest subiect este prefectul județului împreună cu grupul de lucru strategic. Am vorbit cu domnul prefect și mi-a spus că domnul director Bița de la DSVSA Bistrița-Năsăud a primit dispoziția să comande de urgență echipamentele care completează aparatul de acolo. Nu știu în cât timp va fi funcțional, dar eu sper să fie cât mai repede. Se fac eforturi, dar nu e simplu fiindcă e o nebunie mondială și e foarte greu de găsit absolut orice”, a spus Radu Moldovan.

În ce privește aparatul Real Time PCR, acesta va sosi în trei săptămâni cu tot cu kituri: ”În paralel, domnul director Lazany, cu doamna Andrițoiu, vor găsi o soluție pentru detașarea pentru o durată determinată de timp a unui specialist care va lucra împreună cu colegii noștri, ei se vor specializa alături de el și vor lucra apoi pe aparat. Am garanția că cineva va veni pentru o perioadă determinată. Vom face toate eforturile să avem specialiști. La DSVSA este un medic ce știe să-l folosească și se va specializa pe partea aceasta de kit, la Stațiune sigur este un specialist care va învăța și acest lucru, noi îl vom specializa pe al nostru. Să dea Dumnezeu să nu avem nevoie de toate trei! Celor care sunt îngrijorați că ce o să facem cu atâtea le spun că vom continua să le folosim și pentru ceilalți zeci de viruși, de gripă, tulpină A, B și nu știu câte alte tulpini fiindcă lumea va continua să se îmbolnăvească”, a spus președintele Consiliului Județean.

3 comentarii

  • In primul rând trebuie să sti ce vrei. Există două tipuri de teste pentru pacienții suspecți de coronavirus COVID-19.
    In primul tip este vorba de un test rapid, care se face prin recoltarea unei cantități foarte mici de sânge (pot fi câteva picături luate prin înțeparea unui deget). Este ușor de făcut și de interpretat, asemănându-se cu un test de sarcină. Este produs de mai multe companii de dispozitive mediale din Europa și Asia. Acest test nu stabilește prezența virusului în organism, ci prezența anticorpilor, ceea ce îl face să fie mai puțin precis decât testul PCR. Practic, dacă un pacient a fost infectat cu numai câteva zile înainte de testare, organismul nu a început să producă anticorpi, iar testul va ieși negativ, deși pacientul are coronavirus. Aceste teste nu pot avea valoarea unui diagnostic cert, ci pot servi doar ca metodă preliminară de triere, dublată ulterior de un test PCR. Rezultatul unui astfel de test rapid se obține în aproximativ 15 minute.
    In al doilea tip se incadreaza testul pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR). Pentru asta se recoltează exudat faringian și apoi se prelucrează în laborator, cu ajutorul unui aparat special care lucrează cu anumite kit-uri de testare specifice (consumabile medicale). Prin urmare „kit”-urile nu sunt componente ale aparatului. Secretiile prelevate sunt introduse intr-un dispozitiv al aparatului care după procesare, transmite rezultatele către calculator. Testul acesta făcut corect, stabilește cu precizie dacă virusul COVID-19 este sau nu prezent în organismul pacientului. Obținerea rezultatului durează câteva ore.

  • Știi. Și la ce te ajută că știi? Este importantă stabilirea diagnosticului de COVID-19. Dar si mai importantă este tratarea celor depistati cu această maladie. De aceea prioritatea trebuie să fie dotarea sectiei de boli infectioase a SJU Bistrita cu aparate de respiratie artificială si cu alte echipamente de terapie intensivă pentru tratarea cazurilor grave depistate cu COVID-19.

  • no amu se sperie virusu de-adevaratelea! pai atatea aparate……
    da kituri pe cand? Si oameni care sa se priceapa? Adica din aia proaspat absolventi, cu 5 ani vechime si minim 5 ani experienta !
    La cata birocratie este in aceasta tara murim cu dosarele cu sina in maini!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS