Actualitate

”Nu avem interesul să finalizăm la str. Faleză – Podul Berăriei. Chestiunea e mai complexă”

”Nu facem recepția la Podul Berăriei, e o poveste mai lungă în sensul că România nu a reușit să atragă în 2017 și se prevede că nici în 2018 finanțarea europeană acordată, sunt în pericol să se retragă 800 de milioane de euro. S-a luat o măsură la nivel național să se deschidă o Axă 13 cu proiecte care sunt începute, sunt nefinalizate dar care respectă ghidul solicitantului. Podul Berăriei și strada Faleză, dar și strada Valea Sigmirului, pot să fie înscrise pe axa aceasta suplimentară și decontate și atunci nu avem interesul să finalizăm acolo până când nu depunem cererea de finanțare, ca să o depunem cu un contract deschis, nu cu unul închis. Este vorba de o sumă undeva către 2 milioane de euro, dar chestiunea e mai complexă, nu e așa de simplă. Trebuie să prindem obligatoriu și sensul giratoriu de pe centură la intersecția cu Tărpiului, care costă foarte mult pentru că mutăm liniile și facem o linie de transport public. Nu se finanțează chiar așa, ia banii”, a declarat primarul Bistriței, Ovidiu Crețu.

Circulația pe strada Faleză, în prelungirea Podului Berăriei, a fost deschisă în 12 ianuarie.

Podul Berăriei a fost construit cu 4,8 milioane lei din bugetul local şi din împrumutul contractat de municipalitate. Str. Faleză începe din str. Zăvoaie, perpendiculară pe aceasta şi paralelă cu râul Bistriţa până la Podul Berăriei care va asigura legătura cu str. Libertății. 2.830.000 lei a costat amenajarea străzii Faleză, în prelungirea Podului Berăriei. Execuția Podului Berăriei a început în luna martie 2015, constructor fiind SC Dacia Faber SRL Cluj-Napoca, și a fost finalizat anul trecut, atunci când a început și amenajarea străzii faleză de către firma CML.

4 comentarii

  • Si de ce mă rog România nu a reușit să atragă fonduri în 2017 ?
    Nu cumva din cauza incompetenței guvernanților, între care vă numărați, cu păstoriții dv. ?
    Cine a guvernat în 2017 ?
    Dar în 2018 ?
    Care vi-s rezultatele pe fonduri UE atrase ?
    Și Corina Crețu – de-a voastră – v-a tras de mânecă și degeaba.
    Dacă soriciul n-ar fi gros, pe unii guvernanți ar trebui să-i prindă rușinea.
    Adică ce insinuați ?
    faceți o ”jmecherie” tipic românească, am făcut 99% din lucrare mai înainte , o post-datăm și luăm banii pe ea de la UE ?
    Stăpânii învață slugile hoațe, dar sluga de Românie s-a învățat hoață de la foștii stăpâni fanarioți, sovietici, etc.
    Dar, mândri că suntem români, (doamne ce inepție, ca și „noi suntem români”), mergem înainte.

  • Avem și noi un lucrușor, nu o lucrare, o punte – nici țap nu-i , d-apoi halbă – a berăriei, și nici pe asta n-aven interesul să-l finalizăm !
    Auzi vorbă și raționament de edil !
    Ne-am prea grăbit, am realizat cincinalul în 4 ani și jumătate.
    Doamne scapă-ne de pretini și de tovarăși !

  • La strada asta atat de multi au comentat ca de ce se face ca e nu stiu cum strada dar de cand s-a deschis strada hopa au iesit iepurasii PNL la bataie si au cumparat teren acolo ca sa faca blocuri .. De la liberali nu sti ce sa mai scoti

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS