Actualitate

”Avem nevoie de un învățământ echitabil, modern, civic și solidar. Situația actuală este tristă”

”5 octombrie este Ziua Mondială a Educației. Această zi a fost desemnată de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) şi ”Recomandarea privind învăţământul superior” (1997), principalele documente de referinţă privind cadrele didactice la nivel internaţional. Rolul profesorului rămâne mereu în prim planul formării personalităţii elevilor. Dascălul rămâne, alături de familie, principalul modelator al personalităţii elevilor, începând de la imprimarea unei conduite externe, până la formularea aspiraţiilor şi idealurilor de viaţă al copilului și tânărului. Totul porneșete de la Educație. Dacă educație nu e, nimic nu e!”, spune prof. Cristina Iurișniți, deputat USR:

”Situația actuală a României, sub aspectul însușirii actulului educațional, este însă tristă. În trimestrul I al anului 2018, România avea 212.030 de oameni fără școală absolvită, potrivit Institutului Național de Statistică. Datele arată că este cel mai mare număr de persoane al căror nivel de educație este zero, din ultimii 3 ani. De asemenea, chiar dacă numărul celor care au doar studii primare (patru clase) sunt în scădere – numărul lor este foarte mare: 1.316.236 de persoane (aproximativ 7 % din numărul total al populației).

Responsabilitatea guvernului este însă o vorbă în vânt! Cât despre politici educaționale coerente, de la programe reactualizate, manuale atractive în format electronic dar și digital și interactiv, până la formări gratuite pentru profesori pentru a fi capabili să țină pasul cu generația Internet și Facebook – ele rămân niște obiective doar virtuale, niște vise pentru cei naivi, încă.

Cele trei funcții ale educației: politică, economică și culturală, trebuie reintegrate și redefinite în acord cu valorile naționale și europene pe care România și le-a asumat. Avem nevoie de un învățământ centrat pe dezvoltarea competenţelor și abilitaților practice ale fiecărui copil prin experiențe de învățare diversificate în acord cu societatea actuală, un învățământ echitabil si inclusiv, în care profesorii, elevii, părinții și comunitatea locală au obiective și responsabilități comune, un învățământ modern, civic și solidar în care elevul de astăzi va fi adultul responsabil de mâine, un învățământ îndreptat spre meseriile digitale ale viitorului, un învățământ capabil să promoveze valorile culturale ale României în acord cu cele europene și internaționale într-un spațiu caracterizat de unitate, toleranță și respect pentru diversitate”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS