Actualitate

Avertisment pentru petrecăreți: Risc major de Crăciun și Revelion. Forțele de ordine vor interveni!

Poliția și Jandarmeria vor lua ”cele mai serioase măsuri” dacă vor depista petreceri organizate în perioada Crăciunului și a Anului Nou. Măsurile stabilite de Guvern prevăd că ”se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private”.

Se recomandă în această perioadă cât mai puțin contact, cât mai puţină mobilitate şi portul măştii. Am văzut invitaţii la petreceri: ”Veniţi că va fi petrecere discretă şi nu va vedea nimeni”. Nu există aşa ceva! În secunda în care aceste petreceri se organizează şi se află de ele, eu sunt convins că forțele de ordine vor interveni şi vor lua măsurile cele mai serioase împotriva celor care le organizează. E un risc major să organizăm petreceri şi dansuri în timpul sărbătorilor. Mai degrabă să facem sărbători mai restrânse anul acesta şi să putem să ne bucurăm mai bine de ele anul viitor. De Anul Nou ieşim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor, unii sunt convins că vor coborî în faţa blocului, dar va trebui să fie cu mască, pentru că asta este regula în spaţiul public. Dar nu petreceri şi nu concerte şi aşa mai departe. Acest lucru se ştie că nu va fi posibil” – șeful DSU Raed Arafat, la Antena 3

Luni 14 decembrie a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern prin care starea de alertă se prelungește cu 30 de zile, fiind valabilă lista de restricții stabilite până acum, minus cea privind piețele în spații închise, unde s-a reluat activitatea.

De sărbători, vă rog, gândiţi-vă la sănătatea dvs., a celor din familie şi a celor în vârstă. Încercaţi pe cât posibil să limitaţi întâlnirea cu mulţi oameni. Ne putem bucura de sărbători respectând regulile. În casă. Sfatul clar este limitarea la maxim a deplasărilor şi a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm şi nu avem contact tot timpul. Sărbătoare în familie înseamnă între oamenii care stau în aceeași casă. În familie lărgită înseamnă să vină și alții la tine, ți-ai asumat imediat un risc. Dacă tu vrei să sărbătorești cu încă două-trei familii, ți-ai crescut mult riscul, pentru că bănuiesc că nu vei sta în noaptea de Crăciun cu mască. Asta e imposibil. Fiecare calculează riscul pe care vrea să și-l asume” – Raed Arafat

Cele mai importante restricții în vigoare: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, la locul de muncă, în spațiile comerciale și în mijloacele de transport în comun, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), magazine deschise până la ora 21.00, activități școlare în sistem online.

S-a adăugat o singură nouă prevedere, referitoare la instalaţiile de transport pe cablu tip telecabină. Dacă aceasta are capacitate de 20 de persoane, se stabilește că doar 10 persoane pot fi transportate cu cabina. Telescaunele, teleschiurile vor funcţiona ca și până acum.

La nivel local, în localitățile unde incidența este mai mare 3/1000 de locuitori, inclusiv la Bistrița, măsurile restrictive prevăd în plus și că restaurantele și cafenelele rămân închise în interior, este suspendată activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, iar activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi acolo. Totodată, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. În continuare, cinematografele rămân închise, fiind interzisă și organizarea de evenimente în instituțiile de spectacole și/sau concerte.

7 comentarii

    • Ce sunt ăia jandarmi, poliție, eu nu am auzit de așa ceva instituții până în prezent. Au plecat mii de hectare de pădure, ne-au plecat fabricile și uzinele și eu nu am vazut aceste instituții să țină piept hotiei, și asta pentru că totul este controlat politic, adică vorba românului se fură cu acte. Dar au făcut ei și descinderi l-au prins pe unul cu căruța și i-au făcut dosar penal, bravo domnilor! Mulți stau liniștiți că îndată fac 45 de ani și is pensionari. Iar noi muncim că proștii până la 65.67 de ani.

  • oare ce nu ati inteles?tara asta i corupta pana n maduva oaselor,aia de tre sa i prinda pe infractori isi dau salarii,pensii si privilegii,iar fraierul de roman sta pe margine si se uita prostit,va meritati ma soarta ca prea sunteti idioti si carpe,faceti scandal pt masca,da restu s ok.
    o sa vedeti voi in 10-15 ani ce misto o sa fie,nici trei lei pensie sau cine s o plateasca,o tara plina de asistati sociali si colorati ,sa va ia gaturile proaste.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS