Actualitate

Avocat nevăzător, admis în Baroul Bistrița-Năsăud. Unde va profesa

Specializat în științe penale și criminalistică, bistrițeanul nevăzător Bogdan Mureșan, absolvent al Facultății de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” București, a fost admis în Baroul Bistrița-Năsăud, anunță Universitatea, potrivit căreia tânărul folosește o tehnologie asistivă inovatoare de la Orcam cu care reușește să aibă un acces mult mai facil la informațiile de care are nevoie.

Faptul că este nevăzător din naștere nu l-a împiedicat să obțină performanțe academice deosebite și, profitând de mediul prietenos de învățare, el a urmat și cursurile programului de master Științe penale și criminalistică din cadrul aceleiași facultăți. Pasionat de studiu, el a reușit să promoveze examenul de admitere în Baroul Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, el va profesa în cadrul Societății civile „Zegrean, Gaftone & Asociații”, alături de Augustin Zegrean (fost Președinte al Curții Constituționale a României) și Gaftone George, și el absolvent al aceleiași Facultăți de Drept, promoția 2007.

https://www.facebook.com/alumnidreptcantemircluj/posts/4424609214236497
Etichete

8 comentarii

    • Nevăzătorii sunt niște persoane foarte, foarte capabile! Am cunoscut o mulțime de astfel de persoane, afișează o capacitate intelectuală cum nici nu vă puteți imagina, doar prejudecățile noastre îngreunează accesul lor la locuri de muncă și la o integrare așa cum trebuie în societate. Or exista și în rândul lor neisprăviți, ca peste tot, așa cum există în orice categorie socială, dar capacitățile și abilitățile acestor persoane, credeți-mă pe cuvânt, sunt ieșite din comun! Felicitări și mult, mult succes!

  • Dacă a fost „alături de Augustin Zegrean” e compromis din start! „Tehnologia asistivă inovatoare de la Orcam” eu cred că e de la servicilii.

    • Vasile, sărmanul de tine! Cum găsiti voi tot timpul motive de a face bășcălie și de a ridiculiza un om și reușitele acestuia. Bănuiesc că ești unul dintre bunii creștini autoproclamați ai acestei țări. Bravo! Asta spune mult de ce ne găsim aici ca țară! Sănătate multă!

    • Rușine pentru acest comentariu discriminator! Acest om trebuie să fie un exemplu. Ar putea să ia exemplu toți cei cu „dizabilități” fictive, care se ascund după o hârtie mult prea ușor obținută și stau pe spatele nostru, al contribuabililor, cu un ajutor social nemeritat, din care cumpara doar berea zilnică.
      Mult succes, domnule avocat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS