Actualitate Sport

Avocat: Jean Pădureanu are Alzheimer şi demenţă mixtă, INML să spună dacă e nevoie de însoţitor

Ion Cazacu, avocatul lui Jean Pădureanu, a cerut la Tribunalul Ilfov ca INML să stabilească dacă ”Lordul” are nevoie de însoţitor, în condiţiile în care are boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă, motiv pentru care uită lucruri elementare. Preşedintele de onoare al clubului Gloria Bistriţa va executa pedeapsa în regim semideschis, la Spitalul Penitenciarului Jilava.

Jean Pădureanu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul transferurilor, va executa pedeapsa în regim semideschis la Spitalul Penitenciarului Jilava, în urma unei decizii de joi a Comisiei pentru individualizarea pedepselor.

Avocatul Ion Cazacu a depus la instanţă şi documentele medicale din care ar rezulta că Jean Pădureanu a fost diagnosticat cu boala Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă. Cazacu a arătat că, din cauza bolii de care suferă, Pădureanu „uită lucruri elementare, cum ar fi să cumpere alimente din curtea penitenciarului”, informează Mediafax.

În acest context, avocatul a cerut instanţei ca, prin expertiza medico-legală ce va fi făcută de Institutul Naţional de Medicină Legală în cazul clientului său să se stabilească dacă acesta are nevoie de un însoţitor. Cazacu a mai spus că este necesar să se stabilească şi dacă există în sistemul penitenciar medicamentele necesare pentru tratamentul lui Jean Pădureanu.

Instanţa a stabilit ca obiectivele expertizei să fie starea de sănătate a lui Jean Pădureanu, dacă există tratament şi dacă poate fi administrat permanent în sistemul penitenciar sau în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, sub pază permanentă, şi dacă s-ar afla în imposibilitatea executării imediate a pedepsei în sistemul penitenciar.

Magistratul de la Tribunalul Ilfov care judecă cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere a executării pedepsei a stabilit un nou termen în acest caz pentru 22 mai.

Avocatul lui Jean Pădureanu a depus în 19 martie, la Tribunalul Ilfov, cererea de întrerupere a executării pedepsei de trei ani şi patru luni de închisoare primite de fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, în dosarul transferurilor de jucători.

În 20 martie, instanţa a stabilit că Tribunalul Ilfov este competent să soluţioneze cererea lui Jean Pădureanu şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, de către Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). „Dispune emiterea adreselor către INML «Mina Minovici» în vederea efectuării expertizei medico-legale şi către S.P.Jilava în vederea prezentării petentului, împreună cu actele medicale pe care le deţine, la sediul INML «Mina Minovici»”, se arată în încheierea de şedinţă.

Potrivit noului Cod de procedură penală, executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă dacă se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată. Cererea poate fi făcută, în acest caz, de procuror, de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.