Băiatul de zece. O lecţie de viaţă

Vă propun să ne uităm cu atenţie la rezultatele de la Bacalaureat şi să răspundem la întrebarea: Ce avem noi aici? O medie de zece la examenul de Bacalaureat obţinută de un elev de la InfoEl Bistriţa despre care am aflat că e un băiat de la ţară care nu a dat un leu pe meditaţii. Aşadar, niciun fiţos de la oraş, niciun „geniu”, niciun meditat la toate materiile pe bani grei. Care o fi explicaţia?

E adevărat că, per ansamblu, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa conduce în topul liceelor cu cele mai mari medii la examenul maturităţii. Ar fi şi culmea să nu fie aşa din moment ce în clasa a IX-a au intrat elevii cu cele mai mari medii din gimnaziu, cei mai meditaţi şi cei în care s-au făcut investiţii serioase încă din clasele primare. Părinţii i-au trimis să-şi facă lecţiile, pe bani, cu învăţătoarea, apoi au arvunit încă din clasa a V-a profesori meditatori la română, matematică şi la alte materii, bani aruncaţi de pomană din moment ce media de 10 a judeţului e obţinută, iată, de un băiat din Rebra care nu a dat niciun leu pe ore. A fost suficient de inteligent să profite de cele gratuite de la Centrul Comunitar pentru Tineret la care nu au călcat fiţoşii care nu coboară la acest nivel proletar.

Mai mult de atât, în timp ce importanţii de la liceele de vază au venit la şcoală aduşi de părinţi cu limuzina sau cu maşina din dotarea proprie – că doar nu era să îndure mirosul din autobuze sau praful de pe străzi – Ioan Scurtu, băiatul de 10, s-a angajat la un depozit ca să-şi adune bani de facultate. Mama lui lucrează într-o fabrică, iar tatăl are grijă de gospodărie şi el e conştient că le va fi greu să ţină trei copii la şcoli, doi la facultate şi unul la liceu, la Năsăud. El vrea la facultate şi bine face că nu se bazează în proiectul lui decât pe sine. Astfel va preţui mai mult fiecare reuşită.

Desigur că se vor găsi diverşi frustraţi care vor sări ca arşi şi vor invoca materiile poate mult prea uşoare la care a dat examen acest elev. E vorba de română, matematică şi geografie, iar la matematică subiectele au fost pentru profil real, deci nu e cazul să cârcotim. Alţii vor da vina pe supraveghere şi vor spune că probabil profesorii nu au fost foarte exigenţi şi i-au mai lăsat pe copii să se consulte şi să se inspire unii de la alţii.

Nu ştiu cum a fost fiindcă nu m-am uitat pe camere, dar am aflat că la celebrele şcoli de fiţe – ştiindu-se bine că lucrările vor fi corectate în alte judeţe, deci nu mai pot fi influenţaţi corectorii – s-a recurs la altă strategie. Lângă copiii buni, în bănci, au fost aşezaţi cei de bani gata ai căror părinţi au cuvinte grele de zis în lumea politică, socială, economică a judeţului. Se pare că mulţi au avut telefoane la ei şi au primit prin SMS rezultatele de la meditatori ca nu cumva să se spună vreodată că odrasla directorului nu ştiu care a luat o notă prea mică la Bacalaureat raportat la multitudinea de 10 pe care i-a obţinut pe nedrept doar pentru meritul de a fi fiul sau fiica nu ştiu cărui bazat din oraş. Penibil şi extrem de frustrant pentru cei care nu au făcut parte din categoria aşa-ziselor „elite” însă de carton, copiii simpli care au muncit şi poate au luat mai puţin cu câteva sutimi decât cei plasaţi strategic pe lângă ei.

Ultimii au învăţat o lecţie extrem de dură şi anume aceea că viaţa e nedreaptă. Din păcate, în România, încă profund coruptă, vor continua să o înveţe ani mulţi de acum înainte. Degeaba vor absolvi facultăţile cu zece, dacă vor vrea să se angajeze la stat, spre exemplu, nu vor putea fără recomandări politice sau fără să fie rudele unuia sus-pus. Dacă vor reuşi cu chiu cu vai, vor avea nişte şefi mai proşti ca ei, dar care vor face pe deştepţii, vor avea salarii mici decât nişte lingăi incompetenţi şi vor fi trataţi adesea cu dispreţ. Eu, însă, nu cunosc niciun absolvent de facultate serioasă, la stat şi la zi care să conceapă să lingă clanţe de politruci şi să le îndure ifosele de atoateştiutori care abia leagă, de fapt, trei vorbe în limba română. Toată lumea ştie că aceasta e cea mai evidentă dovadă că sunt nişte proşti, nu de alta, dar gândirea şi limbajul sunt procese simultane şi nu poţi pretinde că gândeşti din moment ce tu eşti în stare să vorbeşti. De fapt, poţi, dar nu te crede nimeni.

Roz nu stau lucrurile nici în privat. Istoria ne demonstrează zi de zi că au succes în general cei cu mult tupeu şi cărora le lipseşte bunul simţ. Un om care îşi clădeşte cariera pe muncă rareori va apela la cele două tipuri de comportament. Până să ajungă să-şi dea seama că fără ele nu faci nicio afacere vor trece ani mulţi adesea cu mult timp şi bani pierduţi. Apoi, va avea nevoie de şi mai mulţi ani ca să priceapă că trebuie să facă parte din cluburi elitiste, din grupuri restrânse, partide sau secte ca să fie invitat să bată palma pentru afaceri bănoase. Viaţa în mediul privat românesc nu e lipsită de compromisuri şi nici într-un caz nu se bazează pe principiile sănătoase propovăduite de americani la diverse cursuri şi seminarii de lidership. Sunt frumoase, eu, una, sunt de-a dreptul fascinată de ele şi am câteodată regretul că nu am ştiut mai demult diverse lucruri despre cum se face sănătos un business, dar de la teoria de peste ocean până la practica românească e o cale extrem de lungă. Cei care nu vor să o străbată aleg adesea să plece din ţară, însă nici în străinătate nu e întotdeauna El Dorado. Chiar dacă ai un job bine plătit, te afli printre străini şi vei trăi cu un gol în piept toată viaţa.

Personal nu îi invidiez deloc pe absolvenţii de liceu din actuala generaţie, cei simpli, serioşi şi fără spatele asigurat de părinţii influenţi şi potenţi financiar. Cred că le va fi foarte greu copiilor să-şi croioască un drum prin viaţă, că îi vor aştepta ani întregi de muncă şi frustrări. Vestea bună, în final, este însă aceea că niciun efort nu e degeaba, iar munca, seriozitatea şi perseverenţa îşi arată roadele la un moment dat chiar dacă mai târziu decât în cazul trişorilor, al parveniţilor şi nesimţiţilor.

Nimic nu se compară însă cu sentimentul că ai reuşit ceva prin efort propriu, aşa că Ioan Scurtu şi cei ca el sunt sigură că îl vor trăi din plin oricât de târziu.