Social

Balega de pe drumurile din Sîngeorz-Băi, pe cale de dispariţie. Cum se va petrece ”minunea”

Proprietarii de cai din Sîngeorz-Băi au acceptat, cu chiu cu vai, să pună în aplicare o lege votată de Senat în urmă cu nouă ani şi cu care nu şi-au bătut prea mult capul edilii noştri, ignorând-o de-a dreptul. Legea prevede ca „animalele de tracţiune care circulă pe drumurile publice să poarte un dispozitiv special care preîntâmpină împrăștierea excrementelor pe partea carosabila a drumului public”. Noul primar al oraşului, Traian Ogâgău, a reuşit să-i convingă pe sîngeorzeni că numai astfel vor deveni „cu adevărat gospodari”.

„Lucrurile intră încet încet, în normalitate! Începând cu 1 august, toți proprietarii de cai au înțeles că, dacă vrem să fim cu adevărat gospodari, trebuie respectate câteva reguli și mă bucur că au susținut această idee! Mulțumim, vă dorim sănătate și nu uitați că numai împreună reuşim”, a scris primarul Traian Ogâgău pe Facebook, fără să explice exact despre ce este vorba, însă ataşând câteva fotografii relevante.


Edilul le-a explicat proprietarilor de cai la ce sunt bune aceste dispozitive şi chiar le-a arătat el însuşi cum să le folosească aşa încât excrementele animalelor să nu mai ajungă pe drumurile publice.

ogagau cai 2 ogagau cai 3 ogagau cai 4 ogagau cai 5

În 2007, senatorii au aprobat introducerea pampersului la cal pentru a asigura curățenia pe drumurile publice.

„Animalele de tracțiune care circulă pe drumurile publice sunt obligate să poarte un dispozitiv special care preîntâmpină împrăștierea excrementelor pe partea carosabila a drumului public” a fost amendamentul propus de Istvan Antal (UDMR). Senatorul a a mai avut o propunere, aceea că deținătorii de animale să curețe în cel mult o oră șoseaua după trecerea turmei.

Drumurile publice pline cu excremente de animale sunt dizgraţioase, dar şi mai grav este că asfaltul se distruge întrucât balega este acidă. Măsura luată în oraşul-staţiune ar trebui adoptată în toate comunităţile.

3 comentarii

  • Ar fi bine daca si fostul senator Cretu ar avea grija sa se aplice si la Bistrita „europeana” aceasta lege votata de fostii sai colegi de „dormitor” !

  • Asa cum il pune acum tot asa vreau sa vad poze cum demonteaza un sac plin de balega domn primar. Bineînțeles cu nelipsitii ochelari de soare. Împreună reușim.

  • Balega poate fi utila si pentru organizarea de evenimente care sa atraga turistii la Sîngeorz-Băi . Astfel, satul Krilovo din Federația Rusă este vestit pentru ca de mai multi ani aici se organizează o competiție de aruncare a bălegarului,numita „Văcarul vesel”. Organizatorii concursului colectează din timp cantitati mari de balegă uscată pentru acest concurs iar participanții trebuie să arunce bucățile de balega la o distanță cât mai mare. În acest an competiția a ajuns la a opta ediție.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS