Economie

Barajul Colibiţa are nevoie de lucrări de consolidare

Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a scos la licitaţie mărirea gradului de siguranţă a barajului de la Colibiţa, cea mai mare acumulare de apă din judeţ. Pentru 160.000 de lei câştigătorul licitaţiei va trebui să facă lucrări de consolidare, dar şi analize ale gradului de siguranţă a barajului. De asemenea, în contract va avea prevăzute lucrări pe râurile Şieu şi Bistriţa.

Barajul Colibiţa a fost ridicat în perioada 1977 – 1991 pe cursul râului Bistriţa Ardeleană în scop hidroenergetic. El este făcut între Munţii Călimani şi Bârgăului din anrocamente (aglomerări de piatră) şi are o cotă de 92 de metri şi o lungime a coronamentului de 251 metri.

Lacul de acumulare de la Colibiţa a fost construit pe locul unui sat, iar oamenii care locuiau acolo au primit despăgubiri şi au fost nevoiţi să se mute în alte părţi. Lacul a fost format prin inundarea vechii localităţi lucru care i-a marcat pe oamenii care au locuit acolo. De altfel se spune că lacul ar fi blestemat şi că, din când în când, acesta îşi ia tributul. Lacul se află la 900 de metri altitudine, într-o regiune alcatuită din roci vulcanice, are o suprafaţă de 270 de hectare şi o lungime de 13 km.

Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a scos la licitaţie mărirea gradului de siguranţă al barajului de la Colibiţa. Pentru 160.000 de lei câştigătorul licitaţiei vatrebui să facă lucrări de consolidare, dar şi analize ale gradului de siguranţă a barajului, dar în aval de acesta, pe râurile Bistriţa şi Şieu. Acumularea Colibiţa are un volum de 100,75 mil. mc de apă şi are următoarele funcţiuni: alimentarea cu apă brută  a municipiului Bistrita şi a localităţilor din aval de Colibiţa, producerea de energie electrică, atenuarea undelor de viitură prin  modul de exploatare a Acumulării Colibiţa la ape mari, agrement şi turism.

Durata contractului este de trei luni de la data desemnării câştigătorului.

Foto: Hidroelectrica

1 comentariu

  • De banii astia cred ca platesc consultanta pentru identificarea vopselei potrivite pentru cresterea gradului de protectie anticoroziva a balustrazilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS