Actualitate

Bărbat din Malin reținut după ce și-a amenințat vecinul cu un pistol

Un bărbat din Malin a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce și-a amenințat vecinul cu un pistol neletal, deținut ilegal. Acesta avea acasă mai multe arme, pe care le-a predat Poliției.

În seara de 8 iunie, un bărbat din localitatea Malin, comuna Nușeni, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri cu privire la un teren, a fost amenințat de vecinul său care avea asupra sa o armă, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

Au intervenit imediat o patrulă mixtă din cadrul Poliției orașului Beclean și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale care i-au identificat pe cei doi, respectiv un bărbat de 39 de an, din Malin și pe vecinul acestuia, un bărbat de 33 de ani. Totodată, aceștia au constatat faptul că bărbatul de 33 de ani deține un pistol neletal, supus autorizării.

În urma celor constatate, împotriva bărbatului de 33 de ani polițiștii din Beclean au emis un ordin de protecție provizoriu.

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care au ridicat în vederea continuării cercetărilor pistolul în cauză, neletal, supus autorizării și deținut ilegal de bărbatul de 33 de ani.

Totodată, din verificările efectuate a reieșit faptul că bărbatul a procurat arma în cauză din Austria, a introdus-o ilegal în România și a deținut-o ilegal la domiciliul său.

Acesta a fost condus la audieri, fiind reținut pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și amenințare.

În cursul zilei 9 iunie, în cadrul cercetărilor efectuate, bărbatul a predat polițiștilor alte două arme lungi cu aer comprimat, aflate in circuitul ilegal, dintre care una provenită din contrabandă, precum și o armă letală de vânătoare confectionată artizanal și 44 de cartușe cu glonț.

Față de bărbatul de 33 de ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 zile.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.