Actualitate

Bărbat reţinut după ce i-a lovit în cap cu o sticlă şi cu o bâtă de baseball pe alţi doi

Un bărbat a fost reţinut luni pentru 24 de ore pentru lovire, tulburarea liniştii publice şi ultraj după ce, în urmă cu o săptămână, a provocat un scandal la o discotecă şi i-a lovit cu pumnii şi în cap, cu o sticlă, respectiv cu o bâtă de baseball, pe alţi doi bărbaţi.

Potrivit unui comunicat dat marţi publicităţii de Gabriela Cosma, purtătorul de cuvânt al  Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, incidentul s-a petrecut în noaptea de 23 spre 24.07.2011. Atunci, poliţiştii au fost sesizaţi că  Ioan D. de 26 ani din satul Bârla a provocat scandal la o discotecă din Şieu.

„În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Ioan D., în urma unor divergenţe avute în discotecă cu Teodor G. de de 36 ani din Şieu, l-a lovit pe acesta cu pumnii şi cu o sticlă în cap. În aceeaşi noapte, în apropierea aceleiaşi discoteci, Ioan D.  l-a agresat şi pe Petru M. din Şieu, aplicându-i acestuia o lovitură cu o bâtă de baseball în cap”, se arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al IJP, Gabriela Cosma, a menţionat că cele două victime au formulat plângeri penale faţă de Ioan D. pentru loviri sau alte violenţe, acesta urmând a fi cercetat şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice.

„Luni, Ioan D. a fost reţinut pe o durată de 24 ore, urmând ca Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa să-l prezinte instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru infracţiunile comise”, se mai arată în comunicat.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS