ACTUALIZARE Grupul de Comunicare Strategică a informat că decesul nr. 330 la nivel național este al unui bărbat de 73 ani din Bistrița-Năsăud, al 9-lea deces în județ:
”Internat cu insuficiență respiratorie acută și pneumonie interstițială în secția de ATI din Spitalul Județean Bistrița, în data de 09.04.2020 – pentru care a necesitat intubare. Transportat cu ambulanța cu suport respirator pentru semne și simptome respiratorii severe. Comorbidități: Fibrilație atrială cronică, DZ Tip 2. În cadrul investigației medicul de familie relatează complianta scazută a pacientului pentru urmarea tratamentului pentru afecțiunile cronice. Data decesului: 12.04.2020”.
ȘTIREA INIȚIALĂ Bărbatul de 73 ani din Dumitra, confirmat cu Covid-19, a decedat, el urmând să fie îngropat doar de preot și de reprezentanți ai autorităților locale. Primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, a declarat pentru Timp Online că tot ce poate face este să ducă sicriul la groapă prin fața casei ca să-l poată vedea și membrii familiei.
”Nu am altă soluție. Ei sunt izolați la domiciliu și nu pot participa la înmormântare. Am vorbit cu preotul și vom trece cu sicriul prin fața casei lor. Mă doare sufletul, dar altă soluție nu am”, a spus Gheorghe Bălăjan.
Primarul spune că, după aceasta, se va face o nouă dezinfectare cu soluție pe bază de clor a străzilor din satul Dumitra pe care trece cortegiul funerar, a trotuarelor și a intrărilor în case.
Pe Facebook, primarul a transmis un mesaj locuitorilor comunei în care le-a atras atenția să nu iasă din casă decât în caz de urgență sau pentru a-și cumpăra bunuri strict necesare.
”Părinții vor fi răspunzători de copiii care umblă nestingheriți pe străzi. Vă rog personal să aveți grijă de acest aspect pentru că suntem intr-o perioadă critică și pe deasupra amenzile sunt foarte mari”, a scris Gheorghe Bălăjan.
Decesele înregistrate în Bistrița-Năsăud
1. Deces 87 la nivel național: Bărbat, 77 de ani. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița – Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativă, Cardiopatie Ischemică Cronică, Fibrilație atrială cu alură rapidă, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstițial, Pleurezie mică închisă dreapta, Hipertrofie de prostată, Insuficiență Renală std. III. Recoltare probe biologice pentru Covid-19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru Covid-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluție favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu Covid-19 în 31.03.2020, probă lucrată în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020.
2. Deces 98 la nivel național: Bărbat, 87 de ani. Internat în 31.03.2020 în SJU Bistrița – Secția Boli Infecțioase cu diagnosticul Bronhopneumonie (clinic și radiologic), Insuficiență respiratorie acută, Suspect Covid-19. Recoltat pentru Covid-19 în 31.03.2020. Rezultat pozitiv în 01.04.2020. Decedat în 01.04.2020. Comorbidități: Cardiopatie ischemică. HTA. Demență cronică. Ateroscleroză generalizată. Boală renală cronică std. IV.
3. Deces 107 la nivel național: Bărbat, 81 de ani. Internat în SJU – ATI Bistrița cu Insuficiență respiratorie acută severă, Bronhopneumonie, intubat și ventilat mecanic, în 31.03.2020 recoltat pentru Covid-19, confirmat în 02.04.2020, decedat în 02.04.2020. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent, Amputație picior drept.
4. Deces 123 la nivel național: Bărbat, 66 de ani. Internat în 28.03.2020 în SJU Bistrița – Boli Infecțioase, recoltat pentru Covid-19 în aceiași zi, confirmat pe data de 29.03.2020. Data decesului: 03.04.2020. Comorbidități: Leucemie limfatică Cronică std. III, Diabet zaharat tip II, HTA std. II.
5. Deces 124 la nivel național: Bărbat, 59 de ani. Aflat în autoizolare, întors din Elveția în data de 25.03.2020. Internat în 31.03.2020 în SJU Bistrița – Boli Infecțioase, recoltat pentru Covid-19 în aceeași zi, confirmat pe data de 02.04.2020. Data decesului: 01.04.2020. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent.
6. Deces 176 la nivel național: Bărbat, 83 de ani. Internat în 31.03.2020 în SJU Bistrița – Boli Infecțioase. Probe recoltate pentru Covid-19 în 31.03.2020. Confirmat în 01.04.2020. Decedat în 06.04.2020. Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA, Cardiopatie ischemică-protezata stent coronarian, Arteriopatie obliterantă membre inferioare cu by pass femuro-popliteu.
7. Deces 217 la nivel național: Bărbat, 51 de ani. Internat în Spitalul Județean de Urgență Bistrita, secția Boli Infecțioase, în data de 31.03.2020 și transferat în data de 05.04.2020 în secția ATI, cu insuficiență respiratorie acută, unde a fost intubat. Confirmat în 01.04.2020. A avut contact cu persoane din comunitate care nu au respectat condițiile de izolare la întoarcerea în țară. Decedat pe 07.04.2020.
8. Deces 234 la nivel național: Bărbat, 56 de ani. Revenit din Italia pe 10.03.2020, aflat în autoizolare la domiciliu până pe 24.03.2020. Internat pe 05.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Bistrița – Secția Boli Infecțioase, cu febră, tuse, astenie, dispnee, mialgii. Diagnostic de internare: Suspect Covid-19. Diabet zaharat tip I, HTA stadiul I. Recoltat pe 05.04.2020, confirmat pe 06.04.2020 în laboratorul UMF Cluj CT cu modificări pulmonare „sugestive” pentru Covid-19. Decedat pe 08.04.2020 cu diagnostic de deces Bronhopneumonie Covid-19. Diabet zaharat tip I.
9. Deces 330 la nivel național: Bărbat, 73 de ani. Internat cu insuficiență respiratorie acută și pneumonie interstițială în secția de ATI din Spitalul Județean Bistrița, în data de 09.04.2020 – pentru care a necesitat intubare. Transportat cu ambulanța cu suport respirator pentru semne și simptome respiratorii severe. Comorbidități: Fibrilație atrială cronică, DZ Tip 2. În cadrul investigației medicul de familie relatează complianta scazută a pacientului pentru urmarea tratamentului pentru afecțiunile cronice. Data decesului: 12.04.2020.
Sursa foto: Facebook Ovidiu Alexandru Micu
Mort pe 12 aprilie… declarat in 13 aprilie seara… dupa 24 ore! Asta e situatia in timp real! Ca sa nu mai vorbim ca multi sunt declarati morti de covid la cateva zile dupa ce au fost inmormantati…
Asa e peste tot, nu doar la noi, roaga-te sa nu fi urmatorul.