Social

Primarul din Dumitra, foc și pară pe DSP după primul caz Covid-19 din comună

Primarul comunei Dumitra, Gheorghe Bălăjan, e foc și pară pe Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud pentru că nu a dispus autoizolarea a doi bărbați, fiul și ginerele unui bătrân de 71 de ani din sat căruia i s-a făcut rău miercuri și a fost transportat de cei doi cu mașina la spital.

Potrivit primarului, cei doi l-au lăsat pe bătrân la Boli Infecțioase unde i s-au prelevat probe pentru Covid-19 și s-au întors apoi acasă plimbându-se nestingheriți prin sat. Sâmbătă, când a venit rezultatul pozitiv al testului, primarul aproape că și-a ieșit din minți. A închis ambele magazine sătești prin care s-au perindat cei doi și le-a dezinfectat. După ce i s-a spus că a făcut ”abuz”, în două ore le-a redeschis. Supărarea i-a rămas.

”Sunt supărat rău, pe doctorul care l-a văzut pe bătrân, pe DSP care inițial nu a vrut să vorbească cu mine până nu am ajuns să mă plâng la prefect, rău de tot sunt supărat, numai pe Dumnezeu nu. Este vorba de un om, vecin cu mine. Nimeni din familia lui nu a fost plecat pe nicăieri prin străinătate. El, bătrânul, e bolnav de diabet. A bolit câteva zile, iar miercuri noaptea s-a simțit rău. A sunat pe ginerele lui care, în loc să cheme salvarea, l-a dus miercuri noaptea cu feciorul lui la spital în Bistrița, l-a băgat la Infecțioase. Cei de la Infecțioase nu le-au spus la cei doi să stea în izolare până vine rezultatul. Fata omului a stat în casă, dar ginerele lui cu fiul au umblat de joi până azi întruna. Azi au fost de patru ori la un magazin la care au fost peste 300 de oameni. Sunt supărat pe doctorul care nu le-a spus: Bă, dacă l-ați adus voi, stați în casă! Îs supărat pe DSP. Am vorbit cu ei azi și m-o lămurit ei cu regulile, că trebuie să stăm la rând că ei fac anchetă epidemiologică prin telefon că ei stau acasă. Ați mai auzit așa ceva? Nu știa unul de altul. Eu înnebunesc de tot!”, a spus primarul Gheorghe Bălăjan.

Primarul susține că cei de la DSP cu care a stat de vorbă – fără să îi poată nominaliza – l-au acuzat că a făcut abuz pentru că a închis cele două magazine: ”Am închis două magazine. Le-am închis că îmi asum răspunderea că de-aia îs primarul comunei. Le-am redeschis după ce am dat cu soluție peste tot. Eu am înțeles ce mi-a zis DSP că nu face Bălăjan legile în România, dar nu înțeleg cum fac ei anchetele prin telefon. Cum să stăm la rând dacă avem caz Covid-19?”.

Potrivit primarului, în comuna Dumitra s-au reîntors din străinătate după declararea stării de urgență peste 70 de localnici, dar au intrat în izolare. Acum au mai rămas doar 30: ”Eu sunt mulțumit de cum i-a supravegheat Poliția, dar mă tem că acum, din cauza lor (a doctorilor de la Boli Infecțioase și de la DSP- n.r.) nu mai pot controla Covidul în comună. Luni aduc 100 de oameni de la Supercom și dau cu dezinfectant pe toate trotuarele din satul Dumitra. Am mai dat o tură și pe străzi, dar mai dau o dată”.

Gheorghe Bălăjan a spus că astăzi a dispus ca și cei din familia bătrânului confirmat pozitiv cu Covid-19 să se autoizoleze.

7 comentarii

  • Așa se infectează toată România , toți cei veniti de dincolo și ieșiți din izolare și carantina (dacă totuși au respectat-o ! ) nu sunt testați, sunt considerați sănătoși !!!! Pot sa aibă virusul și sa nu aibă simptome , sau sa nu le declare … și se bucure de ieșirea din izolare ! Hai liberare teste rapide nu folosim in țara ca noi suntem mai deștepți ca alți !Doamne ajuta !

    • Nu-mi este rusine nici cu medicii, chiar si cei de la DSP, vezi cazul Suceava, Neamt, Deva, Arad, etc, au dat dovada de neglijenta, ignoranta si multa, foarte multa prostie. Nici cei de la Bistrita nu vor sa se lase mai prejos. Se cere multa toleranta si disciplina de la cei veniti de dincolo, chiar foarte multi, ca sa respecte izolarea sau carantina, desi multi din ei sunt analfabeti, fara multa scoala, cu un grad de pricepere mult mai redus si totusi se supun unor reguli, dar cand vezi o totala lipsa de profesionalism de la niste oameni cu multa carte si cu scoli inalte, chiar iti vine sa dai cu tot sistemul de pamant si sa o iei la fuga.

  • Dragi primari, lăsați campania electorală deoparte, vin din Italia și pot să vă spun că este un haos permanent, aici am fost ținut în carantină și cei din DSP au fost exemplari de la primire până la eșire. Cadrele medicale trebuie lăsate în pace să fie concentrate. Italia este lovită de covid si de cadre medicale nedormite. Oamenii de acolo îi apreciază. Aici văd că loviți în doctori în sistem în tot. Pacăt!

  • Edilul de mai sus se crede un personaj din cartea „Scrisori către Vasile Alecsandri” de I. G. , respectiv „Voia la dumneata ca la banul Ghica”, adică ești liber să faci ce vrei. Virusul nu are culoare politică și nu poate fi manipulat. Eventual vă curăță din votanți. Expresia „eu înnebunesc de tot” vă las pe dumneavoastră să o interpretați. Să fiți sănătoși.

  • Ar trebui sa iti fie rusine de la obraz, Domnule Primar!
    De două luni cei de la DSP lucreaza zi-lumina si tot ei sunt de vina ca unii cetateni sunt indisciplinati, ca nu au reusi sa inteleaga cu nu este de gluma cu acest virus?
    Ce cautau in sat fii daca se zice clar sa stea acasa? Devce asteptati totul de la entitatile publice, de ce nu va grijiti voi intre voi, in sat/comuna!
    Inca nu ati intels ca Dumnezeu ajuta dar nu baga in traista?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS