Social

Bârgăuanii riscă să rămână fără păduri. Cine le ia și care este motivul (FOTO)

Mai multe persoane fizice de pe Valea Bârgăului riscă să rămână fără păduri dacă nu vor prezenta documente din care să reiasă că sunt proprietare pe respectivele terenuri.

Primăria Prundu Bârgăului a angajat o firmă care să facă expertiza tehnică extrajudiciară pentru clarificarea situației juridice a terenurilor cu vegetație forestieră situate pe raza comunelor Prundu Bârgăului și Bistrița Bârgăului. Pentru aceasta au fost elaborate planuri de situație cu respectivele terenuri identificate a fi cu ”situație juridică incertă”, care au fost afișate la sediile primăriilor menționate.

În octombrie 2018, Primăria Prundu Bârgăului le-a cerut celor care apăreau pe tabele să vină cu acte doveditoare că sunt proprietari, respectiv procese verbale de punere în posesie, dar la prima strigare nu a avut fără succes.

Ca urmare, procedura a fost reluată, oamenii fiind convocați în zilele de 18 și 19 aprilie 2019 între orele 9 și 15.00 la sediul Ocolului Silvic Tihuța Colibița din Prundu Bârgăului cu titluri de proprietate, procese verbale de punere în posesie, fișe tehnice, contract de servicii cu un ocol silvic, plan parcelar, extras CF sau alte documente pe care le dețin.

Altfel, terenurile pentru care NU SUNT dovezi certe că sunt deținute de alți proprietari vor rămâne în proprietatea comunei Prundu Bârgăului, conform documentelor de mai jos.

În tabel sunt trecute 123 de poziții.

6 comentarii

  • Situatia este la fel in toate judetele Romaniei. Minciuna, inselatoria , amatorismul , falsul in declaratii face casa buna cu romanul. Pana nu se vor revizui drastic si nu vor fi chestionati si obligati toti proprietarii de terenuri, forestiere, agricole, neproductive acolo unde exista suspiciuni de furt, nu va fi bine in tara asta. Suntem un popor de proprietari dar multi de tot si in special oameni din administratie , au furat la greu . Va veni si ziua decontului , de o generatie neindoctrinata politic, poate peste inca 30 de ani. Dreptate se va face oricum.Vreau sa le arat trepadusilor de prin comisiile de fond funciar daca vor fi curiosi sa vada cum arata niste acte super tari, originale, imbatabile , istorice chiar de Padure si nu numai. Sa invete baietii meserie, sa vada si un CF extraordinar de complex cu toate miscarile la zi.

  • În tot binele si un rău, marea majoritate a bârgăuanilor după revoluție si-au luat proprietățile înapoi pe „haturile” vechi știute de bătrâni fără ai interesa și acte de proprietate, o parte le-au tăiat cot la cot cu ocoalele silvice iar marea majoritate le-au păstrat doar ptr.nevoile personale lemn de foc etc.totuși cei care le-au tăiat neavând la rândul lor acte de proprietate si pădurile respective nu mai există ce vor pati?ne poate spune d-nul primar? De ce am zis că în tot binele si un rău?păi simplu pădurile care vor trece in proprietatea comunei se vor transforma in jipuri,cabane,excursii etc,etc. Poate fi si un început de sfârșit pentru dnul.primar gurile rele vorbesc de tot felul de cumetrii.nășii,cu tot felul de construcții,mini baraje etc,etc. Vorba bătrânilor „Tătă vremea are-o vreme”

  • Stiu pt. ca sunt informat. Stiu ca sunt proprietar de padure Stiu pt. ca am urmarit o groaza de reportaje cu matrapaslacurile privind retrocedarile. Aproape nimic nu mi-a scapat. Mai intai va rog sa va semnati ca sa putem avea si un dialog civilizat si constructiv. O zi buna !

    • daca vecinul meu are o padure de 50 de ani si e trecut in registrul agricol si plateste impozit si vrea sa o vanda si o cumpar!
      nu are acte dar cu 2 vecini, codul civil imi recunoaste actul dar….nu este CF
      acum eu nu am acte!
      ce fac?
      sunt sau nu proprietar de padure?

  • Dupa o expertiza tehnica destul de costisitoare si o sentinta judecatoreasca cu doi martori o s- o aveti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.