Social

Semicentenar la Beclean. Nicolae Moldovan: Am ştiut să ne înconjurăm de oameni valoroşi

(FOTO-VIDEO) Becleanul a sărbătorit 50 de la reorganizarea administrativ-teritorială a României, ocazie cu care a dobândit statutul de oraş. Cu acest prilej s-au acordat titluri de cetăţeni de onoare diplomatului George Maior, preotului Ioan Giurgiuca și omului de afaceri Dan Vasile de la Dan Steel, într-un cadru festiv, la Primăria Beclean, în prezenţa a numeroşi invitaţi din ţară şi străinătate.

Primarul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan, le-a înmânat oaspeţilor diplome şi medalioane cu însemnele oraşului, mulţumindu-le pentru că sunt alături de beclenari la ceas aniversar. Printre aceştia s-a numărat şi primarul comunei Beclean din judeţul Braşov.

 

„Cei 50 de ani pe care Becleanul îi împlineşte de când e oraş am vrut să se sincronizeze şi cu Centenarul României, care pentru noi e un moment aparte. Le mulţumesc cetăţenilor de onoare ai oraşului care sunt prezenţi. Secretul oraşului nostru care a dăinuit peste ani a fost harul pe care l-am avut, acela de a ne înconjura de oameni de valoare care întotdeauna ne-au ajutat să progresăm. Am ştiut această regulă administrativă şi am fost atenţi să ne înconjurăm de cei mai valoroşi oameni pe care i-am putut noi convinge să vină alături de proiectele oraşului”, a spus Nicolae Moldovan.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, el însuşi cetăţean de onoare al Becleanului, a spus că îl felicită pe primarul Nicolae Moldovan pentru modul în care a înţeles să pună umăr de la umăr pentru a dezvolta comunitatea: „Este extrem de clar că oraşul Beclean a cunoscut o dezvoltare susţinută. Becleanul are absolut tot ce îi trebuie, dar îi lipseşte o casă de cultură. Sunt convins că, până la finalul mandatului, vom avea ocazia să inaugurăm şi o casă de cultură pentru că Becleanul merită”.

El a adăugat pe Facebook: ”Istorie, unitate, viziune, viitor, prietenie și o mare familie! Într-un cuvânt: Beclean! Despre Beclean și frumoasa comunitate de aici se pot scrie nenumărate cărți, dar cel mai bine se simte acest loc atunci când ajungi aici, când îi cunoști pe beclenari și devii prieten cu ei. Este un loc în care după ce ai mers odată îți dorești să revii! Nu o dată! Un mare merit pentru ce este astăzi orașul Beclean este al bunului meu prieten, primarul orașului, Nicolae Moldovan! Îl felicit pentru ce a construit alături de această comunitate frumoasă și la fel ca până acum, vreau să îl asigur că voi alături de el și de frumoasele lui proiecte! Astăzi, la 50 de ani de la ridicarea localității Beclean la rang de oraș, vreau să le urez un sincer “La mulți ani”! Lui și frumoasei comunități care o păstorește! Felicitări pentru realizările din acești ani și Bunul Dumnezeu să ne ajute la proiecte care să facă viața oamenilor de aici din ce în ce mai bună!”.

Primarul Becleanului a spus că proiectul e demarat şi că va fi ridicată Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” în spatele pieţei mari, în care se vor investi 4 milioane de euro, bani europeni.

La eveniment a participat şi ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, fratele primarului, care a spus că are aceeaşi vârstă cu oraşul. „Acest oraş are nu doar un primar destoinic, ci şi oameni destoinici. Îmi iubesc enorm ţara şi oamenii din această ţară. Sunt multe locuri în care mă simt ca acasă, dar e un singur loc, ca judeţ, unde mă simt acasă şi acesta este judeţul Bistriţa-Năsăud şi o singură localitate în care mă simt acasă, şi acesta este oraşul Beclean. De 43 de ani de când locuiesc aici, acest oraş a dat totul pentru mine. În cei 12 de ani de şcoală, m-aţi învăţat ce înseamnă omenia, cinstea, respectul faţă de oameni. Mi-aţi arătat că, într-un oraş mic, ne putem dezvolta personalităţile şi putem cuceri orice înălţime aparent nepermisă sau neatinsă cum cred unii de cineva dintr-un oraş ca Beclean. Nu este aşa. Aţi dat totul pentru mine. A venit momentul să dau şi eu totul pentru voi, dragii mei beclenari. Aşa că acolo unde sunt, în această responsabilitate efemeră cum este şi viaţa, atunci când îmi voi termina această responsabilitate enormă de a gestiona un minister, când mă voi întâlni cu dumneavoastră pe stradă vreau să vă privesc în ochi şi din ochii dumneavoastră să văd acel răspuns: ai făcut ce trebuia pentru oamenii acestei ţări în acest minister”.

Beclean aniversează „Semicentenarul reorganizării administrativ – teritoriale a României din anul 1968″, moment în care localitatea Beclean a fost ridicată la rang de oraş. Cu acest prilej au avut loc un colocviu cu tema ,,Jubileul oraşului Beclean în contextul Marii Uniri” la Colegiul Naţional „Petru Rareş”” şi o prezentare de costume populare vechi de 100 de ani.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un foc de artificii aniversar în centrul orașului:

8 comentarii

  • Bravo NICOLAE MOLDOVAN ! Intrebati-l numa , la cati cetateni o taiat microfonul si pe cati i-a scos din primarie cu MILITIA ? In tara asta pesedistii sunt de doua feluri. Normali ca MOLDOVAN si multi chiar f. multi dusi cu pluta de partid in alta lume. O lume PARALELA cu a noastra .Felicitari pt. realizari !

  • Foarte bine punctat, domnule Balan!
    Cat despre oamenii lui valorosi, cred ca viseaza frumos….. ministru de la paduri este etalonul de prostie al celor care ne conduc!

  • Care sunt realizările din ultimii ani,in orașul Beclean?Cred că în acest articol se vorbește despre o altă localitate cu numele Beclean

  • La Bistrita doar daca esti psdist ai ce cauta, nici macar pocait daca esti, nu tine. Da’ poate s-a pocai si asta, ca ala de la beclean, si atunci or avea trecere si pocaitii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS