Cultură

Bibliotecile stradale din Bistrița, după model german, vor fi păzite, de acum, de ”lei”

Cele trei biblioteci stradale din Piața Sfânta Ana, din Piața Centrală și din curtea Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” vor fi întreținute de Primăria Bistrița în colaborare cu Lions Club Bistrița, potrivit unui protocol de colaborare în favoarea căruia s-au pronunțat 14 consilieri.

Cele trei biblioteci stradale au fost amplasate la Bistrița în martie 2015 la inițiativa arhitectului şef al municipiului, Monica Pop, care a văzut astfel de biblioteci la Dortmund și Düsseldorf.

La vremea aceea, fostul primar PSD Ovidiu Crețu spunea că, în funcție de succesul celor trei biblioteci, vor mai fi amplasate și altele, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Regulamentul de utilizare de la vremea aceea a fost:

  • 1. Dacă ai în biblioteca personală cărţi pe care ai vrea să le împarţi, o donaţie este binevenită; 
  • 2. Utilizarea cărţilor este gratuită, returnarea este obligatorie; 
  • 3. Cărţile trebuie tratate cu grijă… la fel şi biblioteca; 
  • 4. Programul bibliotecii: non stop; 
  • 5. Alege-ţi cartea dorită, citeşte, returnează; 
  • 6. În schimbul cărţii împrumutate se poate lăsa o altă carte până la returnare; 
  • 7. Nu este fixat un termen de restituire, el va fi apreciat cu onestitate de fiecare cititor; 
  • 8. Păstrând în condiţii bune cărţile împrumutate daţi şi altora cărţile să se bucure de ele”.

În timp aproape toate cărțile din biblioteci au dispărut, au fost rupte și aruncate.

11 comentarii

  • La acea sedinta de CL cu banii alocati pentru aceste dulapuri scumpe si inutile am participat si eu.
    Insa am constatat ca modelul german nu poate fi modelat,aplicat in Romania la neamul nostru post revolutionar care nu da semne de seriozitate si educatie in nici un fel.
    Sunt singurul cetatean care a alimentat aceste biblioteci stradale inca din primele zile si impreuna cu colegii ecologisti de la PER am umplut dulapurile cu 800 bucati de carte si in alt rand cu un alt amic cunoscutul stirist de la AS-tv EMIL din CARPATI cum il stie lumea am mai amplasat 500 de carti.
    Am verificat din nou starea bibliotecilor dupa o saptamana si cat ai zice peste toate cartile au disparut nu spre citit ci fix la RONDIOS PIATA pe str. Imp.Traian la locul unde se vindeau vechituri.
    Acesta este gradul de educatie in masa la Bistrita.
    Cine nu crede sa intrebe pe purtatorul de cuvant al Primariei domnul MIHAI RUSTI care a inregistrat si coordonat primul transport de carte .
    Si aici mi-am facut datoria civica si am fost implicat serios, insa nu as mai face o asemenea actiune sortita esecului datorita lipsei de educatie din comunitatea noastra.
    Aceste dulapuri trebuie duse in curtile unor scoli sau chiar la camine culturale satesti.
    In oras nu isi au nici o menire.

    31
    13
    • Apreciez foarte mult domnule Balan interesul civic in slujba celor apropiati. Daca ar mai fi vreo 400…800 ca dumneavoastra ar fi o problema pentru Bistrita…sedintele de Consliu Local trebuie tinute in Sala Teraplast Arena. Cum stati cu miuta domnule Balan?

      11
      6
    • Cu tot respectul, nu sunteti singurul cetatean care a depus carti in acele biblioteci stradale. De-a lungul anilor am depus si eu peste o suta de carti, pe tacute, fara tam-tam, si am vazut din cand in cand si alti concitadini care au alimentat rafturile.
      O zi buna tuturor!

      11
      2
  • Sa fim seriosi. Aici, nu suntem in Franta sau Germania. Va mai trece multa apa pe raul Bistrita… pentru a ajunge la biblioteci stradale deschise. Domnul Balan are mare dreptate. De acolo se fura si se vand in piata de vechituri. De acolo mi-am luat unele carti foarte bune, de valoare, cu cativa banuti. Sa nu uitam, astazi 1 Aprilie, este ziua mincinosilor si a pacalelilor. Parlamentarii de BN au votat fix-pix taierea pensiilor speciale. Brovos natiune! Vreau un referendum pentru modificarea Bibliei. Sa se scoata poruncile „sa nu furi si sa nu minti”, prezenta la vot 99,99%.

    18
    5
  • Revin cu o alta lamurire doar ca sa se stie adevarul crunt al cartilor depuse de binefacatorii orasului .Tot pe surse s-a aflat ca betivii orasului aprindeau focul cu aceste carti aflate in dulapurile stradale.
    Am primit informatia tocmai de la un politist local aflat in acea vreme in institutie.

    15
    5
  • IOAN POP numai de bine sa auzim.
    Cu pescuitul stau mai bine decat cu miuta.Isi dau ei consilierii singuri cu stangu-n dreptul ca numai prostii voteaza.
    Recent fac praf si apar constructii in numele viitorului tehnologizat taman in zonele de agrement din Unirea, Bistrita-Jelna langa poiana cu PERI SECULARI o zona mirifica.
    Acesti capcauni ai orasului numiti consilieri sunt departe de aspiratiile bistritenilor si de iubitorii de natura.
    Este foarte greu ca mereu singur sa ma lupt cu cei ce nu iubesc Bistrita desi sunt alesii nostri alesi doar din pura intamplare ca nu am gasit ceva mai bun pe liste.

    15
    2
  • Of of .
    Am o bibliotecă de 1500 de volume , mii de viniluri .. și prea puțin timp ..aș fi vrut să fac o donație la un moment dat..dar sincer am început să cred că natura umană apreciază doar lucrurile pentru care are de plătit un preț.
    Fără acea valoare care presupune un efort conștient , oamenii nu știu să aprecieze.
    O remarcă, respectul față de idei, de cărți e inoculat din școală.
    Ceva e deficitar în cultură.

    11
    3
    • Dacă aveți de donat cărți valoroase (deci nu Aventurile lui Tom Sawyer), luați legătura cu dl Onofrei de la Arhivele Naționale și funcționarii de la Arhive le vor prelua de la domiciliul Dvs, cu proces verbal de donație. Cărțile Dvs ajung pe mâini bune și vor servi generațiilor viitoare. Sediul Arhivelor se află în clădirea SRI.

      4
      2
  • Bubliotecile sunt centre culturale, organizează întâlniri cu scriitori, expozitii , tot felul de evenimente de genul celor organizate de către Muzeul Județean , concerte.
    In zona pentru copii sunt locuri de joacă, computere, televizoare.
    In alta zona se poate citi presa scrisă a zilei, fără sa trebuiască sa cumperi ziarul sau revista.
    Bibliotecile de cartier au rolul de a adăposti si atrage tinerii, mai ales iarna, la caldura, sa nu facă prostii pe strada.
    Bibliotecile sunt centre de petrecere a timpului liber, un fel de cluburi de socializare.
    In fiecare an bibliotecile casează mii de cărți. Apar cărți noi, apar ediții noi, iar cărțile vechi sunt maculate. pentru a face loc cărților noi.
    Mai nou apar si carti in care cenzura Woke șterge din carti pasajele care nu le plac. Sa ne ferească Dumnezeu sa corecteze ei romanul Ion de Liviu Rebreanu.
    Dispar din roman textele de genul – flăcăii s-au repezit la ceteraș, cu priviri amenințătoare “ Zi țigane! Mai zi, cioară !”
    Cenzura extremiștilor de stânga care au infiltrat toate instituțiile culturale si de învățământ, este extrema.
    Nu sunt cu nimic mai buni ca si Comuniștii care cenzurau si interziceau autori si cărți care nu erau conforme cu ideologia marxista.

    In ultimii ani su apărut bibliotecile online si poți închiria filme, carti audio sau carti electronice (citești cartea pe tableta).
    Fac naveta cu trenul de 20 de ani, (40 km/40 minute) si am observat ca mai demult oamenii citeau carti in tren, acum se uita pe telefoanele mobile pe Instagram, Facebook sau se uita la filme).
    E liniște ca-n mormânt, si acum si in urma cu 20 de ani. Fiecare e in lumea lui, cu căștile in urechi, in universul lui, adică nu este prezent. Nu este acolo, este in alta parte.

    8
    1
  • Sunt multe modalități de a „te scapa de unele cărți”….. fie deteriorate, fie cu pagini sau coperta lipsa, mâzgălite ….. fie în stare buna! Biblioteci rurale din scoli, în orașe, anticariate, târguri de antichități, etc! A arunca la gunoi sau a arde o carte încă în stare de a fi citita, după părerea mea, este o” crima”! Cicero spunea:”O încăpere fără o carte, e ca un trup fără suflet!” Asa ca dragi cititori, sa continuam sa facem ceva bun, sa nu pierdem aceasta adevarata comoara!

    7
    1
  • Domnule doctor asa este , si nu imi dau cu caramida-n piept dar amintesc aceste aspecte legate de mine nu ca o sfatosenie ci pur si simplu vreau ca si carcotasii care ataca aici fara curajul raspunderii sa imi urmeze exemplul.
    Mai adaug ca si la PENITENCIARUL Bistrita am donat 500 buc. carti .
    Deci un alt mod de a face cunoscuta cartea.
    Au fost foarte atent si bine primite de conducerea de atunci , prin 2010.

    6
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.