Sănătate Social

Albastru, culoarea zilei în care am învățat să îi iubim pe copiii cu autism

Autismul a devenit un cuvânt mai ușor de rostit de când Ana Dragu îl folosește zi de zi. Nu trebuie să-l căutăm prin cărți. E de ajuns să-l privim pe Dudu (foto stânga) ca să știm de ce Ana a lăsat baltă jurnalismul și s-a refugiat pe planeta Micului Prinț.

A adus pe lume un copil cu ochi mari și frumoși, dar care, în timp, a devenit prea cuminte. Fiind al doilea copil al ei, Ana și-a dat seama că ceva nu e în regulă. Cu ajutorul unor prieteni (la loc de cinste e Liviu Cotuțiu), a început să se ocupe de Dudu într-o dublă postură, de mamă și specialist în același timp. A mers la cursuri, a învățat, a înființat o asociație, dar și un centru de terapie pentru copiii cu autism în curtea spitalului de pe Independenței Nord. I-a dat numele Micul Prinț fiindcă, la fel ca și el, copii cu autism par absenți din lumea noastră, cufundați în preocupările lor, îndrăgostiți de flori, de stele și de vulpi.

Anei nu i-a fost niciodată ușor, dar a decis că, din moment ce poate să-și ajute copiulul, le poate fi de folos și altor părinți. În totală discreție, ea și-a văzut de treabă zi de zi și rareori am auzit-o vorbind despre realizările ei. Totuși, acestea se văd cu ochiul liber și înseamnă: o viață mai bună pentru părinți care reușesc să-și înțeleagă copilul autist, pace și bucurie pentru micuții care par veșnic neînțeleși, o partă de comunicare deschisă spre lumea noastră în care doar vorbele par să conteze tot mai mult.

Dacă o întrebi pe Ana câți copii are în grijă, va zâmbi la fel cum făcea Micul Prinț când contabilul număra stele. Nu contează câți sunt, îmi răspunde fără să clipească. Dacă unul singur poate frecventa o grădiniță normală, poate merge la o școală normală cu alți copii, deja se poate vorbi de performanță. Dar nu e unul, sunt mai mulți.

De două zile, Ana și-a scos prichindeii în stradă. E Ziua internațională de conștientizare a autismului și a prins bine puțin albastru. Mai întâi a fost iluminată Primăria, apoi Biserica Evanghelică. S-au împărțit baloane albastre pe pietonal, copiii au râs, s-au simțit bine. A fost o zi frumoasă sub un cer senin de primăvară. De ziua lor, am învățat să-i cunoaștem mai mult și să-i iubim.

„Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”, ne învață și azi, ca întotdeauna, Micul Prinț.

Spune-ne dacă ai întâlnit vreodată un autist și care a fost experiența pe care ai trăit-o.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.