Recomandări Social

Biserica Ortodoxă oferă 270 de locuri pentru carantină la Sângeorz-Băi și Parva

Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate în mod direct de epidemia de coronavirus, Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului, prin cele patru cantine sociale pe care le are, va oferi în mod gratuit, la cerere, hrană la domiciliu pentru persoanele vârstnice și bolnave, aflate în autoizolare.

De asemenea, Arhiepiscopia va pune la dispoziție autorităților publice, pentru cazarea persoanelor în carantină, Centrul Misionar Social „Ioan Bunea” din Sângeorz Băi, cu o capacitate de 70 de locuri, iar la nevoie spațiile de cazare de la  Mânăstirea Parva (Jud. Bistrița-Năsăud) – 200 de locuri și Mănăstirea Piatra Craiului (Jud. Cluj) – 70 de locuri.

Preoților li se recomandă ca în această perioadă să săvârșească sfintele slujbe  în condiții de maximă siguranță pentru credincioși, să respecte cu strictețe normele de igienă, să nu depășească în nicio situație limitările impuse de autorități, să evite aglomerația din biserici și, pe cât posibil, să săvârșească slujbele în aer liber.

Preoții, împreună cu membrii organismelor parohiale se vor implica în sprijinirea persoanelor aflate în autoizolare, de pe raza parohiilor lor, le vor oferi hrană la domiciliu și, în măsura posibilităților și asistența spirituală de care aceștia au nevoie.

Printre cantinele sociale implicate în această campanie se numără și Cantina „Sfânta Mc. Filofteia” (Bistrița, Piața Unirii nr. 9; tel: 0749404795), informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului

3 comentarii

  • În momentul de față, având în vedere modul în care se propagă această epidemie, precum și vârsta participanților la slujbele organizate în biserici, pentru a proteja populația și pentru a limita răspândirea acestui păcătos virus, este necesară sistarea activității bisericești în materie liturgică. Este o măsură de precauție prin intermediul căreia sunt protejați enoriașii, nu trebuie văzut ca un gest de frondă, ci ca un gest responsabil, doar luptând împreună, limitarea acestei pandemii poate fi făcută. Cu cât este adoptată mai repede această măsură, cu atât este mai bine, tot aici se va ajunge, dar mai târziu, cu efecte mult mai grave. Nu cred că este momentul unor orgolii nesăbuite sau a unor ambiții personale, este momentul pentru acțiune comună și pentru responsabilitatea tuturor, indiferent de clasă socială, domeniu de activitate sau statut. Ignorând ceea ce se petrece în afara țării, în unele dintre cele mai dezvoltate societăți de pe Glob, cu sisteme de sănătate moderne, neacționând, vom ajunge să trăim o mare tragedie. Nu este nici cazul și nici momentul să o facem pe interesanții și pe ambițioșii, situația poate deveni critică pentru toți. Să intervenim până se poate stăvili răspândirea acestui virus, să nu așteptăm să luăm măsuri, când ele vor fi aproape tardive. Dacă toți cetățenii acestei țări, indiferent de zona de proveniență sau de statutul nostru, nu vom înțelege să fim responsabili, să respectăm normele de igenă și măsurile impuse de autorități, vom plăti scump de tot. Aici nu este vorba despre unii sau despre alții, este vorba despre toți, cu toții vom suferi dacă nu conștientizăm gravitatea situației și unde se poate ajunge. Este obligatoriu să dăm dovadă de omenie, de civism și de enormă răspundere, dacă vrem să scăpăm cât mai repede de această criză, una care îngrozește o lume întreagă. Nu vă jucați cu focul, nu o faceți pe vitejii, nu fiți inconștienți, ignoranța voastră va deveni tragedia noastră a tuturor. Fiți oameni, pentru voi, pentru cei din jur și pentru societate!

    • Cat de handicapati sunteti. Daca se face ceva nu e bun, daca nu se face nu e bun.Pupati in cur catolicii si ii huliti pe ai nostri. Asemenea javre merita legati cu picioarele in sus…lasati pana isi revin. Peste asemenea specimene ar trebui dat un covid…ca prostie au suficienta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS