Actualitate

Bistrița 4 și 5, taxă de reabilitare termică

Așa cum a procedat și după încheierea proiectelor de reabilitare termică a blocurilor Bistrița 1, 2 și 2, municipalitatea instituie taxă de reabilitare termică pentru recuperarea sumelor avansate de Consiliul Local pentru blocurile finanţate prin POR în proiectul  “Îmbunătăţirea eficenţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 4 și Bistrița 5”.

Blocurile în cauză sunt situate pe str. Panait Cerna nr. 1, sc. A și B; Str. Ștefan cel Mare nr. 3, bl. 3; Str. Constantin Roman Vivu nr. 10, sc. A, B, C și D; Str. Andrei Mureșanu, bl. 5, sc. A, B și C.

Sumele variază între 1.000 și 10.000 de lei pentru fiecare apartament, raportat la suprafaţa acestora şi la valoarea lucrărilor executate în concret pentru fiecare apartament. Fiecare proprietar are obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare hotărârii, să depună la sediul Direcţiei Economice, str. Alexandru Odobescu nr. 17, o declaraţie fiscala/decizie de impunere privind taxa de reabilitare termică datorată. 

Taxa se plăteşte anual, în două rate egale, până la data de 31 martie respectiv, 30 septembrie

Plata taxei de reabilitare termică se eşalonează pe o perioaăa de 6 ani, 8 ani, respectiv 9 ani, consideraţi ani calendaristici, în rate egale, începând cu anul în care a fost făcută recepția la terminarea lucrărilor.

Se exceptează de la recuperarea acestor sume următoarele categorii de persoane: persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere; persoane singure/familii care, în ultimele trei luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administraţiei publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie; veterani de război şi soţi/soţii supravieţuitori/supravieţuitoare ai acestora; pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie este sub câştigul salarial mediu net pe economie. Scutirea se acordă pe baza unei cereri insoțită de documente justificative, depusa la registratura Directiei Economice din cadrul Primăriei Bistrița.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS