Actualitate

Bistrița – 762 de ani de la prima atestare documentară. La mulți ani!

În 16 iulie 2026 se împlinesc 762 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume a orașului Bistrița. 762 de ani de istorie, cu bune și cu rele, în Bistrița de ieri și de azi.

În 16 iulie 1264, într-un document emis de Papa Urban al IV-lea, se menționează: ”numit în limba obișnuită Bistrița”:

”Urban episcopul…, prea iubitului nostru fiu întru Hristos, Ștefan, întâiul născut al prea iubitului nostru fiu Bela, ilustrul rege al Ungariei, mântuire… tu sub cuvântul unei învoieli care, fără consimțământul reginei, s-a făcut odinioară între tine și numitul rege, tatăl tău, ai încălcat împotriva dreptății și ții, spre paguba și neajunsul numitei regine niște sate și pământuri numite în limba obișnuită Bistrița, Rodna, Zelna și Crainimăt, pe care le-au stăpânit în tihnă și pace atât susnumita regină, cât și toate înaintașele sale din vremuri a căror amintire s-a pierdut… Dat la Orvieto, în a șaptesprezecea zi înainte de calandele lui August, anul al treilea”.

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany: ”16 iulie 1264. Prima atestare documentară a Bistriței. 762 de ani de istorie, construiți prin munca, curajul și sufletul generațiilor care au iubit acest oraș. Astăzi sărbătorim trecutul care ne definește, prezentul pe care îl construim împreună și viitorul pe care îl pregătim cu responsabilitate pentru fiecare bistrițean. La mulți ani, Bistrița – orașul nostru, casa noastră și, pentru mulți dintre noi, cel mai frumos loc! La mulți ani, Bistrița! La mulți ani dragi bistrițeni!”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan: ”762 de ani de la prima atestare documentară a Bistriței. Istoria orașului ne arată că trăim într-o oază de culturalitate, de prosperitate și de frumos. Din respect pentru trecut, drag de oameni și responsabilitate pentru viitor, îngrijim acest frumos loc și ne implicăm să îl dezvoltăm. La mulți ani Bistrița, la mulți ani bistrițeni, oriunde v-ați afla!”

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.