Actualitate

Bistriţa a celebrat Ziua Unirii, dar fără horă (FOTO)

La împlinirea a 155 de ani de la Unirea Ţării Româneşti cu Moldova sub conducerea unui singur domnitor, Al. I. Cuza, în Piaţa Unirii au avut loc un ceremonial militar-religios cu depuneri de coroane, un scurt moment folcloric şi defilarea gărzii de onoare. În memoria victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni, s-a ţinut un minut de reculegere iar Hora Unirii nu s-a mai dansat.

Manifestările de Ziua Unirii au început cu acordarea onorului militar, salutul Drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional şi oficierea serviciului religios.

”Mica Unire constituie un precedent demn al faptului că se poate să fim uniţi şi că ataşamentul faţă de ţară ne dă forţe nebănuite de a progresa. Dragi conjudeţeni, vă invit la uniune, suntem într-un moment în care parcă naţiunea noastră trece prin diferite forme de dezbinare, ură. Vă cer tuturor să fiţi permisivi şi uniţi, numai aşa putem merge înainte spre o Românie modernă, spre binele tururor. Să omagiem cu tot respectul cuvenit această zi şi să înţelegem că, fiecare în parte şi toţi, împreună, oriunde am fi, avem o mare responsabilitate faţă de România. În semn de solidaritate cu victimele evenimentului nefericit produs de curând, solidaritate cu administraţia centrală şi cu celelalte judeţe, nu ne vom mai prinde în Hora Unirii, pentru că la această oră unii îşi îngroapă morţii, iar alţii sunt în suferinţă. De aceea vom păstra şi un minut de reculegere. De asemenea, ne vom limita la trei cântece patriotice, pentru că să nu uităm că ziua de 24 ianuarie este un aspect patriotic peste care nu putem trece”, a spus prefectul Ioan Țintean în alocuţiunea sa.

După un moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic şi o incursiune în istorie făcută de şeful Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Ioan Mureşan, reprezentanţii instituţiilor publice şi partidelor politice au depus coroane şi jerbe de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Apoi, tinerii interpreţi de muzică populară Adina Băieşiu, Paul Ban şi Cristina Scurtu, acompaniaţi de Orchestra profesionistă a Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, au cântat câte o melodie. Manifestările s-au încheiat cu defilarea gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 812 Infanterie Bistriţa.

Au participat la festivităţile dedicate împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române prefectul Ioan Țintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, general de brigadă Dan-Florin Grecu, parlamentarii Stelian Dolha, Dorin Dobra şi Ioan Oltean, viceprimarul George Avram, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, şefi de instituţii, consilieri locali şi judeţeni. A lipsit în schimb primarul Ovidiu Creţu, plecat în Austria la două simpozioane (Viena şi Innsbruck), dar şi în vacanţă la schi.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii!

1 ziua unirii 14 2 ziua unirii 14 3 ziua unirii 14 4 ziua unirii 14 5 tintean ziua unirii 14 6 ziua unirii 14 7 ziua unirii 14 8 ziua unirii 14 9 ziua unirii 14 10 adina baiesiu ziua unirii 11 ziua unirii 14 12 ziua unirii 14

1 comentariu

  • Ca la noi la nimeni. De cativa ani, la Bistrita ziua de 24 Ianuarie se sarbatoreste intr-un spatiu ingust situat in usa bisericii de la Coroana.
    Si asta dupa ce un primar incult a mutat bustul lui Cuza de la IJP in Piata Unirii din Bistrita, fara sa stie ca numele pietei se revendica de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 si nu are nimic comun cu Unirea Principatelor. Ba mai mult bustul lui Cuza dezvelit in 2004 la IJP, avea intre altele si rolul de a pune in valoare sediul politiei, o cladire fara personalitate, care seamana cu un bloc de garsoniere construit in stil comunist. Asadar, prin mutarea bustului lui Cuza in Piata Unirii din Bistrita a fost falsificat adevarul istoric legat de numele pietei. Nici macar in Piata Unirii de la Focsani, care chiar daca are legatura directa cu locul Unirii Principatelor, nu exista o statuie a lui Cuza ci un Monument al Unirii, pentru ca asa cum avea sa declare Mihail Kogalniceanu in 1862, :”Unirea natiunea a facut-o” . Asa ca duceti inapoi bustul lui Cuza la IJP, pentru ca acolo-i este locul, stiut fiind ca domnul unirii celei mici a pus bazele politiei moderne in tarile romane.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.