Actualitate

Bistriţa a dat ora exactă a Pământului în România

Bistriţa a fost cel mai important punct pe harta ţării pentru o oră. Ora Pământului. Cufundat în întuneric pentru 60 de minute, centrul istoric al Capitalei Earth Hour România 2012 a fost luminat doar de candele, foc şi baloane.

Mii de bistriţeni au asistat la acţiunile de pe pietonal organizate cu ocazia celei mai mari manifestări de mediu din istorie, iar oraşul s-a alăturat mapamondului ”pentru a lăsa Pământul să respire”. Centrul evenimentelor dedicate Orei Pământului în România a fost Bistriţa.

Bună seara, Bistriţa! Bună seara, România!

” Schimbarea suntem noi! Fiecare, eu, tu, împreună!”, acesta a fost mesajul Earth Hour 2012, cea mai mare acţiune voluntară de mediu din toate timpurile.

Desemnată Capitala Earth Hour România 2012 după ce a surclasat Timişoara şi Iaşiul în campania de colectare de PET-uri, Bistriţa a avut onoarea de a găzdui sâmbătă seară evenimentul oficial Ora Pământului la nivel naţional.

Municipalitatea a pregătit un program amplu, atractiv şi spectaculos pentru intervalul în care oraşul a fost învăluit de întuneric, iar Bistriţa a răspândit un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale. De altfel, şi planurile de evenimente prezentate de Primărie în dosarul înaintat către World Wide Fund for Nature România, organizatoarea orei Pământului, au propulsat Bistriţa în finala pe care ulterior a câştigat-o printr-o mobilizare remarcabilă.

Capitală pentru 60+ minute, în istoria Earth Hour pentru totdeauna

Bistriţa a continuat, acum în calitate de prima Capitală a Orei Pământului, pentru al 4-lea an consecutiv tradiţia acestui eveniment şi a dat tonul stingerii luminilor în România, invitând oamenii de pretutindeni să repete gestul simbolic în casele lor.

La manifestările de pe pietonalul Liviu Rebreanu au participat reprezentanţii WWF România şi ambasadorii campaniei Earth Hour, iar Bistriţa a devenit un punct de interes major pe harta ţării.

Ora de întuneric a fost precedată de un minitur ciclist. Au participat „60+” biciclişti care au purtat tricouri cu logo-ul Orei Pământului şi au fost echipaţi cu elemente reflectorizante şi baloane luminoase. În faţa bicicliştilor au defilat toboşarii cetăţii, iar câteva majorete i-au încurajat de pe margine.

Inima Bistriţei a pulsat în ritmul Orei Pământului

Odată cu startul turului pe biciclete, pe scena de pe pietonal luminată de baloane fosforescente a început un concert. Au interpretat melodii dedicate Pământului bistriţenii Cecilia Papoi, Simona Pop, Andreea Oşan, Dorina Feldrihan şi Bogdan Todoran.

A urmat un moment festiv: primarului Ovidiu Creţu i-a fost înmânată placheta cu titlul ”Capitala Earth Hour România 2012”, care va putea fi afişată la intrarea în oraş.

Şi…10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, 0! Primarul Ovidiu Creţu şi Magor Csibi, directorul WWF România, au numărat alături de oamenii prezenţi pe pietonal secundele rămase până la întreruperea iluminatului.

Curentul electric a fost oprit timp de o oră în zona pietonală Liviu Rebreanu, în Piaţa Centrală, la Sugălete, în Piaţa Petru Rareş, la Biserica Evanghelică, în Piaţa Unirii şi Piaţa Florilor, dar şi în toate sediile în care funcţionează primăria (pe străzile L. Rebreanu, Al. Odobescu, Calea Moldovei, Piaţa Decebal, A. Sever nr.1, Dornei, N. Titulescu, D. Gherea, B-dul Independenţei), în unităţi de învăţământ, cantine, baze sportive, curţi interioare şi în alte instituţii şi organizaţii care au aderat la această campanie.

Lumini şi umbre

Circa 500 de candele ”plantate” pe caldarâm au luat forma unui bec uriaş, iar reprezentanţii unităţilor de învăţământ care s-au mobilizat exemplar în finala competiţiei Capitala Earth Hour 2012 au primit diplome şi premii.

Adrenalina a crescut pe durata show-ului de jonglerii cu foc oferite de trupa de fete Sirius.

Cu puţin timp înainte de încheierea evenimentului au fost lansate spre cer baloane cu aer cald, luminate şi inscripţionate cu mesajul „Bistriţa 60+”.

La ora 21.30 fix luminile s-au aprins, iar în finalul manifestărilor pe scenă au urcat, în calitate de invitaţi speciali, Milena Paraschiv şi Radu Popescu – tineri care se numără printre câştigătorii competiţiei „Global Rockstar” organizată în contextul Summit-ului ONU de la Rio de Janeiro.

Noapte bună, Bistriţa! Noapte bună, România!

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la evenimentele care au marcat Ora Pământului la Bistriţa.

3 comentarii

  • Bravo Bistria!!! Felicitari organizatorilor si tuturor participantilor care au depus atata suflet de a fost BISTRITA cu adevarat o capitala europeana timp de o ora.

  • Bistrita renaste incet, dar sigur, datorita oamenilor (presa, administratia si locuitorii urbei) care se implica tot mai mult in viata economica, sociala, culturala si politica. Sa lasam pamantul cu tot ce are pe el si in el sa respire curat, sa-l protejam, sa-l ingrijim permanent, ca sa ne poata da hrana sanatoasa, aer curat si apa potabila, neinfestata. Judetul Bistrita-Nasaud poate trece de situatia „investitii romanesti 0, investitii straine 0, locuri de munca 0 in ultimii 4 ani”-citat din doamna Paul Vass – daca vom deveni toti mai activi in toate domeniile si mai ales daca vom merge la vot (singura modalitate de a schimba lucrurile…) si daca vom alege omul potrivit la locul potrivit: primari, consilieri locali si judeteni, presedinte de Consiliu judetean. Daca nu mergi la vot, nu ai dreptul sa critici sau sa te declari nemultumit de cei alesi, iar intreaga noastra viata: economica, sociala, culturala si familiala este influentata decisiv de politica. Paste fericit tuturor !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS