Actualitate

Francezii apreciază „potenţialul remarcabil” al judeţului Bistriţa-Năsăud

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi prefectul Ioan Țintean au discutat cu ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, despre dezvoltarea relaţiilor de parteneriat în domeniul educaţiei, valorificarea potenţialului turistic, absorbţia fondurilor europene, regionalizare, dar şi despre viitorul Parc Industrial Bistriţa Sud.

Prefectul Ioan Ţintean şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, au primit vineri vizita ambasadorului Franţei în România, Philippe Gustin. Au mai fost prezenţi la întâlnire consilierul special al ambasadorului, Sébastien Gorlin, şi directorul Institutului Francez din Cluj, Christophe Poméz.

În cadrul discuţiei s-au conturat patru domenii majore de interes: dezvoltarea parteneriatelor şi a relaţiilor de cooperare în domeniul educaţiei şi învăţământului superior; dezvoltarea economică a comunităţilor din judeţul Bistriţa-Năsăud prin valorificarea potenţialului turistic; dezvoltarea de parteneriate instituţionale cu scopul creşterii absorbţiei de fonduri europene şi identificarea unor modele de bună practică în domeniul incluziunii sociale a persoanelor defavorizate, în special a celor de etnie romă.

”Reprezentanţii judeţului Bistriţa-Năsăud au adus în discuţie subiecte care pot fi o bază pentru dezvoltarea economică a judeţului. Ambasadorul Philippe Gustin s-a arătat extrem de încântat de ideea noului parc industrial ce urmează să prindă contur în apropierea Bistriţei. De asemenea, reprezentanţii Ambasadei Franţei au precizat că judeţul Bistriţa-Năsăud are un potenţial remarcabil, care trebuie valorificat prin promovarea sa în străinătate, cauză pe care sunt dispuşi să o susţină. În finalul întâlnirii s-a pus problema regionalizării, făcându-se un schimb de opinii pe marginea acestui subiect. Excelenţa sa Philippe Gustin a subliniat faptul că este plăcut surprins să observe deschiderea reprezentanţilor judeţului Bistriţa-Năsăud vizavi de acest proiect, iar concluzia a fost că implementarea regionalizării constituie un bun început pentru dezvoltarea administraţiei publice şi schimbarea unor mentalităţi greşit înrădăcinate”, se arată într-un comunicat al CJ şi Prefecturii.

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, şi-a început misiunea diplomatică în România în luna martie 2012. Înainte de a reprezenta statul francez în relaţiile externe cu România a fost director de cabinet al Ministrului Educaţiei Naţionale, a Tineretului şi Vieţii Asociative şi purtător de cuvânt al guvernului francez.

Foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

ambasador franta vizita CJ 1 ambasador franta vizita CJ 2 ambasador franta vizita CJ 3 ambasador franta vizita CJ 4

1 comentariu

  • Daa.. foarte preocupat tovarasul Radu Moldovan de economia judetului.. vedem.. A.. pardon Radu Moldovan se scrie cu bold in ziar la dvs..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.