Social

Judeţul BN, campion la proiecte pentru modernizarea drumurilor de munte şi agricole

Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) anunţă că s-au epuizat banii pentru două măsuri de finanţare în doar câteva ore de la deschidere, judeţul Bistriţa-Năsăud fiind printre cele care au depus cele mai multe proiecte.

Este vorba de Submăsura 7.2 – „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană și non-montană”. Deși sesiunea a fost deschisă la ora 9 a zilei de miercuri, 25 mai 2016, până la orele prânzului au fost depuse 46 de proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru infrastructura rutieră din zona montană și 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone. Cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Neamț, pentru zona montană și în Cluj, Timiș și Bacău pentru restul teritoriului.

A doua submăsură este 4.3A – „Infrastructura de acces agricolă”. Astfel, în primele șase minute de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 9, au fost depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro. Cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare și Timiș.

„Suntem bucuroși de acest aflux de cereri pentru infrastructura rurală și este o dovadă că Programul a început să se deruleze la capacitate maximă. Nevoia de finanțare în mediul rural este uriașă și orice alocare pe care autoritățile ar face-o este insuficientă, dar fiecare ban care ajunge în satul românesc este important, a declarat Eugen Popescu, directorul general AFIR.

De miercuri, 25 mai 2016, au fost deschise și sesiunile anuale de depunere a proiectelor pentru Submăsurile 4.3.A – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces agricolă, 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.  Termenul maxim pentru depunere, în cazul în care fondurile nu se epuizează între timp, este 31 octombrie 2016, ora 16.00.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS