Actualitate

Bistriţa-Năsăud, cu 6,8 km pe DN 17 în programul de realizare a perdelor forestiere de protecţie

Deputaţii au aprobat proiectul de lege privind OUG 38/2014, legată de programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia drumurilor naţionale şi autostrăzilor. ”Guvernul îşi asumă că va face 1.700 km de perdele forestiere. Era şi timpul. Voinţă să fie”, a comentat deputatul PNL Stelian Dolha.

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind aprobarea Oronanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, după ce Senatul şi-a dat acordul la sfârşitul anului trecut.

”Guvernul îşi asumă că va face 1.700 de kilometri de perdele forestiere. Era şi timpul să o facă şi vorba unui coleg de grup, nici nu era nevoie de o altă lege, că aveau la îndemână reglementări destule. Voinţă să fie, că banii pentru asemenea suprafeţe nu ar fi făcut găuri în buget. Dar dacă au vrut super-reglementări, le-au primit. Iar noi opoziţia nu ne-am împotrivit, să nu cumva să spună că suntem rău intenţionaţi”, a scris pe Facebook deputatul Stelian Dolha, copreşedinte PNL Bistriţa-Năsăud.

În programul naţional de realizare a perdelelor forestiere, judeţul Bistriţa-Năsăud apare cu 6,8 km pe DN 17: poziţia km 106+000-107+000 (stânga drumului, 1.000 metri, 30.000 metri pătraţi), 111+000-112+600 (stânga şi dreapta drumului, 1.600 m + 1.600 m, 48.000 mp + 48.000 mp), 113+000-113+500 (stânga şi dreapta drumului, 1.000 m + 1.000 m, 30.000 mp + 30.000 mp), 114+400-115+000 (stânga drumului, 600 m, 18.000 mp), în total 6.800 m şi 204.000 mp.

În România, necesarul de perdele forestiere de protecţie de-a lungul autostrăzilor şi drumurilor naţionale este de 1.752 de kilometri, potrivit ordonanţei. În prezent, în România există perdele de protecţie a autostrăzilor şi drumurilor naţionale pe o suprafaţă de 700 de hectare, necesarul fiind de aproximativ 20.000 de hectare.

Perdelele forestiere au ca scop protejarea căilor de comunicare împotriva înzăpezirii, ele acţionând ca parazăpezi biologice. Plantarea se poate face doar primăvara sau toamna.

Perdelele urmează să fie plantate pe terenuri private, acolo unde proprietarii sunt de acord, respectiv pe terenuri expropriate, însă în acest moment, în afara tronsonului de la Feteşti, nu sunt alte terenuri disponibile. Romsilva aşteaptă exproprieri pe celelalte tronsoane sau acordul proprietarilor, pentru a relua plantările de perdele forestiere de protecţie. Romsilva se va ocupa de plantări pe terenurile statului, în timp ce celelalte pot fi făcute de firme particulare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS